Bruxelles: Terminalul de plecări al aeroportului Zaventem, redeschis la cinci săptămâni de la atentate

Bruxelles: Terminalul de plecări al aeroportului Zaventem, redeschis la cinci săptămâni de la atentate
scris 1 mai 2016

Reprezentanții aeroportuluI Zaventem au anunțat duminică redeschiderea terminalului de plecări, care a fost afectat în urmă cu mai bine de o lună de două deflagrații puternice, în care și-au pierdut viața 15 persoane.

După atentate, aeroportul Zaventem și-a reluat parțial activitatea, însă pasagerii au folosit o zonă de check-in temporară, scrie AP, citat de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Pasagerii unor zborurui selectate vor avea ocazia să folosească terminalul de plecări al aeroportului Zaventem, unde reparațiile au fost finalizate la cinci săptămâni de la atentatele care au răvășit clădirea. De asemenea, redeschiderea terminalului va fi precedată de o ceremonie specială.

FOTOREPORTAJ Profit.ro | Aeroportul Zaventem din Bruxelles, imagini desprinse parcă dintr-o eră post-atomică CITEȘTE ȘI FOTOREPORTAJ Profit.ro | Aeroportul Zaventem din Bruxelles, imagini desprinse parcă dintr-o eră post-atomică

Măsuri suplimentare de securitate au fost implementate înainte de a intra în terminalul de plecări, iar poliția aeroportuară verifică bagajele pasagerilor înainte ca aceștia să intre în clădire.

”Este un pas important spre vindecare”, a precizat CEO Companiei Brussels Airport, Arnaud Feist.

De asemenea, Feist s-a declarat încrezător că aeroportul va funcționa la 100% din capacitate până la mijlocul lunii iunie.

În urmă cu o lună, două explozii au zguduit aeroportul Zaventem din Bruxelles, iar stația de metrou Maelbeek a fost lovită de o altă deflagrație. În cele două atentate separate și-au pierdut viața 35 de persoane, iar peste 300 au fost rănite.

Între timp, pe aeroportul Zaventem călătorii și-au petrecut ore în șir sub cerul liber, pentru a trece prin zona temporară de check-in, reprezentantă de mai multe corturi instalate chiar în fața terminalului.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroport zaventem
bruxelles
pasageri