Bitdefender a depășit borna afacerilor de 1 miliard de lei. Compania pregătește listarea acțiunilor în SUA

Bitdefender a depășit borna afacerilor de 1 miliard de lei. Compania pregătește listarea acțiunilor în SUA

Florin Talpeș, fondator Bitdefender

scris 4 aug 2022

Furnizorul de soluții de securitate IT Bitdefender, unul dintre cele mai cunoscute branduri româ­nești IT la nivel inter­na­țional și cel mai mare pro­du­cător local de software, controlat de familia de antreprenori Florin și Măriuca Talpeș, a depășit borna afacerilor de 1 miliard de lei, oprindu-se anul trecut la 1,08 miliarde de lei, în creștere cu 24,8% față de anul precedent, conform datelor analizate de Profit.ro.

“Unicorn” este o companie privată evaluată la cel puțin 1 miliard de dolari, statut pentru care compania se pregătește spre listare la bursa din SUA.

Urmărește-ne și pe Google News

Deocamdată, ca cifră de afaceri, nu ca evaluare la acest moment, Bitdefender "atinge statutul" în lei, intrând în clubul companiilor românești care au depășit borna cifrei de afaceri de 1 miliard lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Compania a raportat și un profit net de 217,2 milioane de lei, avansul față de anul 2020 fiind de 54,7%, care reprezintă echivalentul a 20,02% din cifra de afaceri, de la 16,2% în 2020.

Datoriile au urcat cu 20,3%, la 145,5 milioane de lei, în timp ce numărul mediu de angajați a scăzut ușor, de la 1.354 la 1.350.

AROBS lansează AROBS Engineering, în urma finalizării tranzacției cu Enea AB Suedia CITEȘTE ȘI AROBS lansează AROBS Engineering, în urma finalizării tranzacției cu Enea AB Suedia

Sumele de recuperat au atins 268,6 milioane de lei, în creștere cu 16,7% față de 2020.

La finele anului trecut, compania avea lichidități în conturi de aproape 400 milioane de lei, cu 92,2% mai mult față de 2020.

În decembrie 2021, Profit.ro a anunțat că Bitdefender pregătește lansarea unui IPO pe piața de capital din SUA, consultanții angajați fiind JP Morgan și Morgan Stanley, la o evaluare care să-i aducă statutul de unicorn.

În anul 2017, Bitdefender a fost evaluată la peste 600 de milioane de dolari în urma unei tranzacții prin care fondul european Vitruvian Partners a preluat 30% din acțiunile companiei de la Axxess Capital.

viewscnt
Afla mai multe despre
bitdefende
afaceri
profit net
datorii
creante
salariati
lichiditati
listare