Noul președinte ales al Statelor Unite, Donald Trump, este produsul epocii televiziunii, al ego-ului său colosal și al resentimentelor a zeci de milioane de americani albi, săraci, care se consideră trădați de clasa politică. În cursa pentru Casa Albă, mogulul a sfidat toate regulile politice din SUA și nu numai, scrie The Independent.
Cu cât insultă mai mulți oameni, cu atât mai mult succes pare să aibă Trump. El a ridicat capacitatea de a provoca scandaluri și controverse la nivel de virtute, cel puțin pentru susținătorii săi, scrie News.ro.
Ignoranța sa politică este de multe ori uimitoare, la fel ca și faptul că alege să nu țină cont de adevăr într-o serie de dosare, scrie cotidianul britanic, precizând că discursurile sale sunt presărate cu minciuni, gafe, bigotism, misoginie și rasism. Toate acestea ar fi distrus orice alt candidat până acum, însă pe Trump au reușit chiar să îl ajute, până la un punct.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
A câștigat învestitura republicană, însă platforma sa sfidează constant principiile tradiționale republicane: comerțul liber și piețele deschise, rolul Statelor Unite de stâlp al alianței occidentale în fața puterilor rivale, precum Rusia, pe care Trump o admiră.
Cu toate acestea, a reușit să ocupe cea mai importantă funcție din lume – președinte al Statelor Unite.
“Deci, doamnelor și domnilor, candidez oficial la funcția de președinte al Statelor Unite și vom face țara noastră măreață din nou”, le-a spus Trump susținătorilor săi, la 16 iunie 2015, într-un discurs lung de 45 de minute, amintește CNN.
Nu este prima dată când Trump s-a gândit să candideze. În 2012, el a fost pe punctul de a se înscrie în cursă, dar s-a răzgândit în ultimul moment și a explicat că nu este pregătit să renunțe la afaceri. El l-a susținut atunci pe fostul guvernator de Massachusetts Mitt Romney.
CITEȘTE ȘI Noul șef al Antifraudei este Petre-Dragoș Voinescu. Ambii săi predecesori au demisionat după ce DNA a început urmărirea penală împotriva lorÎn aceste condiții, mulți au crezut că indiciile că Trump va candida anul acesta nu se vor concretiza, așa cum nu s-au concretizat nici în 1987, 1999, 2004 sau 2008. Aproape niciun analist, niciun jurnalist și niciun membru al elitelor republicane nu s-a așteptat la succesul omului de afaceri.
Cu toate acestea, zeci de primare și caucusuri, derulate pe parcursul a șapte luni l-au adus pe în prim-planul scenei politice, în calitate de candidatul Partidului Republican la Casa Albă.
Decizia a divizat puternic formațiunea, iar foști președinți, lideri ai partidului și alegători de rând au votat-o pe Hillary Clinton.
Anul trecut a dat startul unei campanii pline de controverse, care a sfidat toate regulile luptei politice, în condițiile în care omul de afaceri miliardar a făcut nenumărate afirmații provocatoare. El a criticat în mod regulat acordurile comerciale încheiate cu China, Mexic și alte țări, pledează pentru taxe mai mari pentru cei bogați și nu vrea ca statul să se implice mai mult în sistemele de servicii sociale și de asigurări medicale, așa cum cere partidul său.
De departe, însă, cele mai intens discutate promisiuni electorale ale sale sunt cele legate de imigranți. El a spus că vrea să deporteze toți străinii care se află ilegal pe teritoriul SUA, să interzică accesul musulmanilor pe teritoriul țării și să oblige Mexicul să plătească pentru construcția unui gard la granița cu Statele Unite.
Cu toate acestea, în cursul unei vizite la Ciudad de Mexico, la invitația președintelui Enrique Pena Nieto, el nu a reușit să discute subiectul. A așteptat să se întoarcă pe teritoriul SUA, câteva ore mai târziu, pentru a repeta că Mexicul va plăti construcția.
Dincolo de politică, Trump este cunoscut pentru proiectele imobiliare impresionante, precum zgârie-nori și terenuri imense de golf, realizate în toată lumea, dar și ca star de televiziune. El a participat la reality-show-ul “Ucenicul”, care a avut 14 sezoane.
Emisiunea l-a făcut pe Trump un personaj cunoscut pe plan mondial și i-a consolidat imaginea de om de afaceri dur și îndrăzneț, cu un talent incredibil pentru negocieri și compromisuri - una dintre calitățile pe care susținătorii săi le apreciază cel mai mult la el.
Însă statutul de vedetă al lui Trump a fost și un obstacol pe care acesta ar fi trebuit să îl depășească pentru a-și construi o imagine de politician serios, capabil să conducă Statele Unite.
CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO ALEGERI SUA: Donald Trump este noul președinte al SUA: "Veți vedea parteneriat, nu conflict. Ne vom dubla creșterea economică!" Site-ul pentru imigrație în Canada a căzut LIVE TEXTStilul său teatral și temperamentul coleric și-au făcut simțită prezența pe tot parcursul campaniei. Iar rivala sa democrată Hillary Clinton a profitat din plin de acest lucru, atât la cele trei dezbateri electorale, cât și la mitinguri, unde a insistat că Trump nu este genul de om care să conducă armate și să aibă acces la codurile nucleare.
Mogulul new-yorkez nu a ratat nicio ocazie să menționeze averea pe care a strâns-o și succesul său în afaceri, unul dintre punctele centrale ale platformei sale. Susține că are 10 miliarde de dolari, deși Forbes îi estimească activele la circa patru miliarde.
Omul de afaceri a anunțat încă de la început că își va finanța singur toată campania, pentru a scăpa de influențele donatorilor, dar și pentru a avea mai mult timp la dispoziție să discute cu alegătorii.
“Sunt foarte bogat”, a spus Trump în discursul de lansare a candidaturii, adugând că încrederea sa în sine este exact ce are nevoie țara, după ce a fost condusă de “ratați”.
Cu toate acestea, el a acceptat donații electorale de miliarde de dolari.
În aceste condiții, Clinton a sugerat de multe ori că Trump nu a avut un succes în afaceri pe atât de mare pe cât susține, o acuzație care l-a enervat, de fiecare dată, pe republican.
De altfel, unul dintre scandalurile care au marcat finalul campaniei lui Trump a fost legat de taxe. El a refuzat să își facă publice declarațiile fiscale, ceea ce i-a făcut pe democrați să îl acuze că nu și-a plătit dările către stat.
Republicanul a răspuns că a interpretat ”într-un mod genial” legislația fiscală americană pentru a-i servi propriului interes în încercarea de a limita sumele de bani plătite statului sub formă de taxe. Miliardarul a precizat că achitarea unor taxe reduse l-a ajutat să supraviețuiască în momente dificile pentru piața imobiliară americană.
De departe, însă, finalul cursei electorale a fost marcat de acuzațiile de agresiune sexuală care îl vizează pe republican. Totul a început când presa a publicat o înregistrare cu acesta, din 2005, în care spunea că le poate face orice femeilor, pentru că este vedetă, și chiar se lăuda cu gesturi ce puteau fi interpretate drept hărțuire sau agresiune sexuală. La scurt timp după aceea, au început să apară tot mai multe femei care l-au acuzat pe Trump. Analiștii se întreabă în prezent dacă se va ajunge la proces în vreunul dintre aceste cazuri.
Deși și-a construit campania pe ideea de ruptură de vechea gardă a Partidului Republican și de schimbare, Trump nu este nou-venit în politică. Ani la rând, el a fost nelipsit din dezbaterile politice de dreapta și a curtat numeroși politicieni și activiști conservatori.
Fosta vedetă de televiziune își asumă chiar meritul pentru decizia lui Barack Obama de a da publicității certificatul său de naștere, după ce l-a acuzat că nu a venit pe lume pe teritoriul american și, deci, că nu are dreptul să fie șef al statului.