Stephen Bannon și-a exprimat duminică ”regretul” față de declarații pe care le-a făcut într-o carte polemică în care îl critică pe fiul președintelui american, Donald Trump Jr., în timpul campaniei electorale din 2016, relatează AFP.
Fostul consilier al președintelui a declanșat o aprigă polemică săptămâna trecută, după difuzarea unor fragmente din cartea polemică a jurnalistului Michael Wolff în care afirmă că Donald Trump Jr. a comis o ”trădare” și un act ”antipatriotic” întâlnindu-se cu avocata rusă Natalia Veselnițkaia în timpul campaniei, scrie News.ro.
Această întâlnire este una dintre piesele centrale a procurorului special Robert Mueller, care anchetează cu privire la o eventuală complicitate între echipa lui Trump și Rusia în vederea influențării scrutinului din noiembrie 2016.

”Regret că întârzierea răspunsului meu la informații inexacte cu privire la Don Jr a deturnat atenția de la reușitele istorice ale președintelui în primul său an de mandat”, a declarat Bannon, citat într-un comunicat transmis site-ului de știri Axios.
"Donald Trump Jr. este un patriot și un om de bine”, a dat el asigurări. ”El l-a susținut neobosit pe tatăl său și programul care a ajutat la transformarea țării noastre”.
Declarațiile sale apar în cartea lui Michael Wolff ”Fire and Fury: inside the Trump White House”, care relatează campania victorioasă și primul an la putere al lui Donald Trump, marcat de o formă de ”haos” permanent.
Aceste declarații au provocat furia președintelui american, care l-a acuzat pe fostul său consilier că și-”a pierdut mințile”.
De atunci, Trump continuă să denunțe o ”carte falsă” și să-l denigreze pe ”Steve șleampătul”.