Asirom VIG a câștigat a doua licitație organizată de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru furnizarea polițelor de viață destinate militarilor români aflați în misiuni de luptă, pe o perioadă de doi ani.
Asigurătorul va încasa 3,28 milioane de lei, de la un estimat de 10,95 milioane de lei.
În luna aprilie, Armata a atribuit Asirom prin licitație un contract de asigurare similar pentru care va încasa, în următorii 3 ani, suma de 7,99 miloane de lei.
MApN mai are în derulare o procedură de atribuire pentru asigurarea militarilor români. Contractul este estimat la 14,4 milioane de lei pe 2 ani. Ofertele vor fi deschise la finele acestei luni.
CITEȘTE ȘI Deloitte: Noul standard contabil din asigurări va aduce costuri mai mari, în special pentru asigurătorii de viațăSuma asigurată pentru riscul de deces al personalului Ministerului Apărării Naționale (MApN) care va executa misiuni de luptă este de cel puțin 80.000 de euro, potrivit datelor din caietul de sarcini.
În cazul riscului de invaliditate de gradul I și II, polița de asigurare va fi de minimum 60.000 de euro, iar pentru invaliditate de gradul III de cel puțin 40.000 euro.
Totodată, limita de răspundere va fi de 60.000 de euro pentru riscul de îmbolnăvire, pe timpul și din cauza acțiunilor de luptă, care au ca rezultat mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale/afecțiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv.
CITEȘTE ȘI Cornel Coca Constantinescu a fost numit în Parlament ca vicepreședinte ASF pentru asigurăriAsigurătorul va acoperi cheltuielile cu repatrierea în cuantum de până la 14.000 euro, dacă se face dovada acestor cheltuieli, cele pentru spitalizare și tratament ambulatoriu - 60 euro/zi (dar nu mai mult de 90 zile și mai puțin de trei zile) și cele pentru medicamente și tratament în sumă de până la 6.000 euro.
Primii trei asigurători de viață după nivelul primelor subscrise sunt NN, BCR Asigurări de Viață VIG și BRD Asigurări de Viață, potrivit datelor ASF aferente anului 2016. Asirom VIG a ocupat locul 4.
CITEȘTE ȘI Google știe ce cumpărături fac utilizatorii săi în afara internetuluiAnul trecut, primele subscrise din asigurări de viață au înregistrat un volum de 1,66 miliarde de lei, în urcare cu 6% comparativ cu 2015, în timp ce asigurătorii străini au cumulat subscrieri de 356 milioane de lei, în creștere cu 11% față de anul precedent.
Întreaga piață a asigurărilor a depășit 10 miliarde de lei în 2016.
Asirom este parte a grupului austriac Vienna Insurance Group, care mai deține pe piața românească Omniasig și BCR Asigurări de Viață.