Arabia Saudită analizează posibilitatea vânzării de acțiuni la gigantul petrolier Aramco

Arabia Saudită analizează posibilitatea vânzării de acțiuni la gigantul petrolier Aramco
scris 8 ian 2016

Guvernul Arabiei Saudite analizează posibilitatea demarării unei operațiuni de cotare publică inițială în cazul gigantului petrolier Aramco, în cadrul unei strategii de privatizare destinate strângerii de fonduri în contextul unor prețuri reduse la petrol, a declarat prințul moștenitor Mohammed bin Salman într-un interviu acordat joi revistei The Economist.

Aramco (prescurtare de la Arabian American Oil Company) este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de țiței de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol. Dacă se va organiza un IPO, analiștii estimează că Aramco ar putea deveni cea mai mare companie listată din lume cu o valoare de peste 1.000 de miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

"Acest lucru este analizat și credem că o decizie va fi luată în lunile următoare. Personal sunt entuziasmat de acest pas. Cred că este în interesul pieței saudite și în interesul Aramco, deoarece va crește transparența", a declarat prințul moștenitor Mohammed bin Salman. Acesta nu a precizat însă care este pachetul de acțiuni pe care Guvernul saudit ar putea să îl vândă la Aramco, companie care produce peste 10 milioane de barili pe zi, de aproape trei ori mai mult decât cea mai mare companie petrolieră listată, grupul american ExxonMobil.

EXCLUSIV Un investitor străin ar fi interesat de Complexul Energetic Hunedoara, intrat în insolvență CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un investitor străin ar fi interesat de Complexul Energetic Hunedoara, intrat în insolvență

Vânzarea de acțiuni Aramco ar putea acoperi o parte din deficitul bugetar pe care îl înregistrează în prezent Arabia Saudită din cauza scăderii prețului petrolului. Potrivit cifrelor oficiale, Arabia Saudită, cel mai mare producător mondial de petrol, a înregistrat în 2015 un deficit bugetar record de 367 miliarde riali (98 de miliarde de dolari), aproximativ 20% din Produsul Intern Brut. De asemenea, bugetul pentru anul 2016 publicat de autoritățile de la Riad prevede un deficit de 87 de miliarde de dolari.

Prețul barilului de petrol a scăzut cu aproape 70% după luna iunie 2014 și, în prezent, se situează la cel mai redus nivel din ultimii 12 ani.

Pentru a face față acestei scăderi, Arabia Saudită a fost obligată să reducă subvențiile generoase acordate pentru carburanți, o măsură care va afecta o populație obișnuită cu un stat providență. Însă prințul Mohammed bin Salman a subliniat că Arabia Saudită este departe de o criză economică deoarece are ample rezerve de lichidități iar veniturile non-petroliere sunt în creștere. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
aramco
mohammed bin salman