Trei sute de români cu vârsta de peste 75 de ani, cu stenoză aortică, care au nevoie de înlocuirea valvei aortice, dar pentru care este prea mare riscul de a fi operați, ar putea beneficia anual de înlocuirea valvei fără să li se deschidă toracele, ci doar cu ajutorul unui cateter introdus în corp pe la nivelul arterei femurale, a declarat pentru News.ro medicul Cristian Udroiu de la Spitalului Universitar din București, coordonatorul subprogramului TAVI (tratament prin tehnici transcateter al pacienților cu stenoze aortice strânse, declarați neoperabili sau cu risc chirugical foarte mare). El spune că cel puțin 300 de pacienți ar putea beneficia anual în România de această procedură, dacă CNAS ar suplimena finanțarea pentru subprogramul de tratament.
În România, în fiecare an au nevoie de înlocuirea valvei aortice în jur de 500 de români trecuți de 75 de ani, dar operația clasică, care presupune deschiderea toracelui, este prea riscantă pentru ei, a spus Cristian Udroiu. Acești pacienți, fără o valvă aortică nouă, riscă să moară în fiecare moment, scrie News.ro.
"Dacă CNAS ar suplimenta fondurile pentru această procedură, în fiecare an, în România, ar putea beneficia gratuit de înclocuirea valvei aortice peste 300 de pacienți trecuți de 75 de ani, fără să fie operați, ci doar cu ajutorul unui cateter introdus în corp pe la nivelul arterei femurale", a adăugat Cristian Udroiu.
CITEȘTE ȘI Bill Gates a investit 171 milioane de dolari pentru a cumpăra teren arabil, cea mai importantă vânzare de teren încheiată în acest an în SUAÎn 2017, în România s-au implantat 150 de valve prin această procedură. Finanțarea dedicată a apărut abia la sfârșitul anului 2017 printr-un subprogram al CNAS, implementat la recomandarea Societății Române de Cardiologie, care prevede decontarea în totalitate a acestei proceduri. Astfel, pacienții internați în spitalele publice pot beneficia complet gratuit de acest program, fără costuri suplimentare, mai ales că este vorba de pacienți de peste 75 de ani, cu multiple comorbidități.
În prezent, la nivel național există 11 centre, de stat și private, acreditate să facă această procedura. Pentru a putea efectua implantarea percutană de valve aortice în centrele respective trebuie să existe o echipa medicală complexă, formată din cardiologi, cardiologi intervenționiști, chirurgi cardiovasculari, medici de terapie intensivă, precum și o sală dedicată.
Subprogramul TAVI (tratament prin tehnici transcateter al pacienților cu stenoze aortice strânse, declarați neoperabili sau cu risc chirugical foarte mare) este o parte componentă a Programului Național de Boli Cardiovasculare, finanțat de către CNAS. Acest program se adresează pacienților cu stenoză aortică strânsă, declarați de către o echipa medico-chirugicală ("Heart Team") ca prezentând un risc mare pentru intervenția clasică de înlocuire valvulară pe cale chirugicală.
Udroiu a mai spus că în spitalele de stat, atât înlocuirea valvei, cât și serviciile medicale sunt gratuite 100%. Nici la spitalele private nu costă înlocuirea valvei prin acest proiect, dar pacienții sunt taxați pentru serviciile medicale.
Stenoza aortică este o boală degenerativă care progresează cu înaintarea în vârstă. Astfel, stenoza aortică strânsă afectează circa 2% dintre românii între 60 și 69 de ani, circa 4% pentru cei de 70-79 ani, pentru ca riscul de boală să crească la aproape 10% la populația peste 80 de ani. Îngustarea orificiului valvei aortice face ca sângele să nu mai poată fi pompat din inimă decât cu mare dificultate, astfel încât pacientul începe să acuze progresiv oboseală din ce în ce mai mare, la eforturi din ce în ce mai mici, durere în piept, sau poate să prezinte episoade de pierdere a conștienței (sincope).
Singurul tratament curativ pentru această boală constă în înlocuirea valvei bolnave cu una nouă, medicamentele fiind ineficiente. Valva aortică nouă care se implantează este de obicei una metalică, ce are avantajul de a funcționa toată viață. Dar, fiind un corp metalic străin, ea impune administrarea unui tratament special (anticoagulant) care să împiedice formarea de cheaguri (trombi) pe suprafața ei. Tratamentul anticoagulant (cu antivitamine K, de tipul Sintrom sau Trombostop) necesită monitorizare atentă toată viață, pacientul fiind obligat să își facă cel puțin lunar o analiză de sânge (numită INR) care să verifice dacă nivelul anticoagularii se află în parametrii optimi. Astfel, pacientul este obligat să meargă lunar la un laborator, să i se recolteze sânge și apoi să discute cu medical curant ajustarea schemei de tratament.
Pentru pacienții vârstnici se poate utiliza implantarea unei valve biologice (fabricată din pericard bovin), care are avantajul de a nu necesita tratament anticoagulant decât trei luni de la implantare, crescând astfel semnificativ confortul pacientului. Dezavantajul unei astfel de valve este durabilitatea mai mică, menținându-se funcțională între 10 și 20 de ani, după care este necesară înlocuirea ei. De aceea, astfel de valve sunt recomandate la pacienții vârstnici.
Indiferent dacă vorbim de o valvă mecanică sau biologică, modalitatea clasică de implantare prin tehnică chirurgicală necesită deschiderea toracelui pacientului.
Pacienții vârstnici, care au adesea și alte boli ce îi fac să fie fragili și operabili cu riscuri foarte mari, pot beneficia de implantarea unei valve biologice pe cale percutană (adică minim invaziv și non-chirurgical), cu ajutorul unui cateter introdus în corp pe la nivelul arterei femurale. În acest fel, dispar riscurile unei interventi chirurgicale invazive, iar durata de spitalizare scade, pacientul putând să se ridice din pat începând de a două zi.
Prima procedură din lume de implantare percutană de valvă aortică biologică a avut loc în 2002, în Franța, sub conducerea lui Alain Cribier. De atunci s-au implantat cu success peste 50.000 de valve pe tot globul.
Singură sala hibrid din România, construită conform normelor europene, dotată cu angiograf de ultimă generație și spațiu adecvat pentru anestezie-terapie intensivă și chirugie cardio-vasculară, se află la Spitalul Universitar de Urgență din București. Datorită unei colaborări a Spitalului Universitar cu Academia de Științe Medicale, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare și Ministerul Fondurilor Europene, în cadrul unui program mai vast de dezvoltare și îmbunătățire a structurilor de cercetare și inovare din România, cu promovarea centrelor de competență de interes european din domeniul sănătății, în anul 2015 a fost amenajată această sală care permite rezolvarea unor cazuri complexe cardiovasculare medicale și chirurgicale.
Bolile cardiovasculare sunt responsabile de peste jumătate dintre decesele din România, țara noastră situându-se pe primele locuri în Uniunea Europeană privind mortalitatea prevenibilă. Această, în condițiile în care peste 80 % dintre complicațiile cardiovasculare pot fi prevenite.