ANCOM a stabilit tarifele orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea

ANCOM a stabilit tarifele orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea
scris 14 mar 2022

ANCOM a adoptat, luni, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții industriei în cadrul Consiliului Consultativ, o decizie privind stabilirea tarifelor orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea.

Stabilirea tarifelor orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea este o etapă importantă în concretizarea implementării prevederilor Legii Infrastructurii, constituind un reper esențial de luat în calcul în negocierea contractelor.

Urmărește-ne și pe Google News

Tarifele stabilite de ANCOM pot să contribuie, în special, la simplificarea negocierii între părți, dar și la stimularea dezvoltării rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora.

Tarifele orientative stabilite de ANCOM

Astfel, pentru accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la infrastructura fizică constând în stâlpii deținuți în proprietate, administrare ori concesiune de operatorii de distribuție a energiei electrice, au fost stabilite următoarele tarife orientative:

a) 2,05 lei/stâlp/cablu/lună, pentru stâlpii de susținere a liniilor electrice aeriene de joasă tensiune;
b) 3,51 lei/stâlp/cablu/lună, pentru stâlpii de susținere a liniilor electrice aeriene de medie tensiune;
c) 28,55 lei/km/cablu/lună, pentru stâlpii de susținere a liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune.

Tariful orientativ stabilit pentru accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la infrastructura fizică constând în stâlpii deținuți în proprietate, administrare ori concesiune de operatorii serviciului public de transport local este de 7,44 lei/stâlp/cablu/lună. Tarifele stabilite nu conțin TVA și vor putea fi indexate anual cu rata inflației.

Modalitatea de stabilire a tarifelor

ANCOM a identificat principalii operatori de rețea care dețin în proprietate, administrare sau concesiune stâlpi care sunt/ar putea fi utilizați de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice pentru instalarea de rețele publice de comunicații electronice și a calculat tarife de acces pentru categoriile de operatori de rețea distribuitori de energie electrică, respectiv operatori ai serviciului public de transport local (troleibuz și/sau tramvai).

Tarifele orientative stabilite pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea au fost calculate luând în considerare principii și metodologii de orientare pe costuri, conforme cu practica europeană în materia calculației costurilor - principiul cauzalității costurilor, principiul obiectivității și principiul proporționalității.

De asemenea, au fost identificate costurile asociate furnizării serviciului de acces la infrastructură, luând în considerare atât investițiile din contribuții proprii efectuate pentru realizarea infrastructurii fizice care face obiectul accesului, cât și a celor suportate pentru furnizarea acestui acces, totodată fiind evaluat impactul accesului solicitat asupra planului de afaceri al operatorului de rețea și îmbunătățirile aduse infrastructurii fizice de către furnizorul de rețele de comunicații electronice, în măsura în care acestea aduc beneficii și operatorului de rețea, pentru fiecare dintre categoriile de operatori de rețea identificate.

Decizia va intra în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
tarife
stâlpi