Americanii de la 3Pillar Global se extind în România și angajează 100 de specialiști IT în Cluj-Napoca și Timișoara

Americanii de la 3Pillar Global se extind în România și angajează 100 de specialiști IT în Cluj-Napoca și Timișoara
scris 28 feb 2017

3Pillar Global, companie americană de servicii IT, anunță că vrea să angajeze 100 de specialiști IT în Cluj-Napoca și Timișoara, urmând să atingă 500 de angajați până la finele acestui an.

De asemenea, compania anunță extinderea operațiunilor din România și regiune.

În cele două centre 3Pillar Global din România lucrează în prezent 400 de angajați, iar ținta pentru anul acesta este de a ajunge la un număr de 500 de specialiști IT.

Pozițiile pe care 3Pillar Global le are deschise vizează, pe de-o parte ingineri IT seniori, cu o experiență de peste 3 ani, care să acopere funcțiile de programare și testare.

În același timp, 3Pillar Global își propune să crească viitoare generație de specialiști și să dezvolte competențe în acest sens.

Compania caută în special ingineri cu competențe în tehnologii utilizate pentru dezvoltarea de aplicații web (Java, Python, Ruby on Rails, Front End) și mobile (iOS si Android) dar si experiență în testare (manuală și automată).

Topul domeniilor cu cele mai multe angajări și job-uri mai bine plătite în 2016. Perspectiva pentru acest an CITEȘTE ȘI Topul domeniilor cu cele mai multe angajări și job-uri mai bine plătite în 2016. Perspectiva pentru acest an

“Cele două birouri 3Pillar Global din Cluj și Timișoara au un rol strategic în cadrul companiei, de aceea dezvoltarea acestor centre este o prioritate. La baza deciziei noastre se află calitatea produselor de tip software dezvoltate de specialiștii români. Echipele noastre au dezvoltat competențe de consultanță și au capacitatea de a lucra în echipe mixte alături de specialiști din SUA și UK ”, a declarat directorul general al 3Pillar Global Romania, Cătălin Ștef, într-un comunicat remis Profit.ro.

Din cei 800 de angajați pe care compania îi are la nivel global, 250 lucrează în noul sediul din complexul de birouri The Office Cluj-Napoca, respectiv 150 în City Business Centre Timișoara.

Birourile din România deservesc în principal clienți renumiți în sectorul lor de activitate pentru care compania dezvoltă soluții software în domeniile media și entertainment, informare, sănătate și in domeniul financiar. 

În ceea ce privește planurile de viitor, 3Pillar Global analizează oportunitatea deschiderii a noi centre IT, atenția fiind îndreptată în acest moment spre două orașe din regiune, decizia finală urmând a fi luată până în vara acestui an.

EXCLUSIV Telekom vrea să-și majoreze cota de piață prin înființarea a două structuri de business și relansarea ofertei pe mobil. Companiile din grup vor fi reorganizate până la 30 iunie CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Telekom vrea să-și majoreze cota de piață prin înființarea a două structuri de business și relansarea ofertei pe mobil. Companiile din grup vor fi reorganizate până la 30 iunie

3Pillar Global Romania face parte dintr-o companie internațională înființată în 2006 în Statele Unite ale Americii, care desfășoară operațiuni pe trei continente.

În România, compania americană este prezentă din anul 2009 și a consemnat în 2015, conform celor mai recente date, o cifră de afaceri de 50,8 milioane de lei și un profit net de 3,6 milioane de lei, ambii indicatori fiind față de anul precedent.

 

Urmărește-ne și pe Google News
viewscnt
Afla mai multe despre
3pillar
romania
extindere
angajari