Amazon construiește o instalație de procesare a sateliților de 120 de milioane de dolari, la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida

Amazon construiește o instalație de procesare a sateliților de 120 de milioane de dolari, la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida
scris 22 iul 2023

Amazon construiește o instalație de procesare de 120 de milioane de dolari la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Florida, pentru miile de sateliți de internet Kuiper planificați, au declarat vineri compania și oficiali ai statului, transmite Reuters, citată de News.ro

Clădirea de 100.000 de metri pătrați face parte din cele aproximativ 10 miliarde de dolari pe care Amazon a promis că îi va investi în proiectul său Kuiper, o rețea planificată de 3.200 de sateliți pe orbiaă joasă a Pământului, proiectați să transmită internet în bandă largă la nivel global.

Urmărește-ne și pe Google News

Rețeaua de internet Kuiper, care va concura în mare măsură cu Starlink a companiei SpaceX a lui Elon Musk, este de așteptat să completeze puterea de servicii web a Amazon.

Instalația din Florida va angaja 50 de lucrători și va fi o ultimă etapă pentru sateliții Kuiper ai Amazon înainte de a pleca în spațiu, după fabricarea lor la uzina principală a proiectului Kuiper din Redmond, Washington.

O cameră cu o înălțime de zece etaje va permite montarea sateliților în rachetă.

Amazon a început construcția unității în ianuarie și intenționează să o finalizeze până la sfârșitul anului 2024, cu obiectivul de a expedia primul său lot de sateliți în zonă pentru procesare în a doua jumătate a anului 2025, a declarat Steve Metayer, vicepreședintele Kuiper Production Operations al Amazon.

Acea dată-țintă va declanșa o cursă pentru ca Amazon să implementeze jumătate din rețea de sateliți pe orbită până în 2026, conform cerințelor autorităților de reglementare din SUA.

Compania a încheiat 77 de contracte de lansare de rachete de transport greu, în valoare cumulată posibilă de ordinul miliardelor de dolari, în mare parte cu compania mixtă Boeing-Lockheed United Launch Alliance și compania spațială a lui Jeff Bezos, Blue Origin.

Amazon intenționează să lanseze primele prototipuri de sateliți în spațiu până la sfârșitul anului, urmate de lansarea primilor sateliți produși în masă în 2024.

Testarea serviciului cu clienți corporativi și guvernamentali va începe în acel an, a spus compania.

Anna Farrar, purtătoare de cuvânt a Space Florida, o entitate finanțată de stat pentru a atrage afaceri spațiale în Florida, a declarat că Amazon este eligibilă pentru a primi fonduri în cadrul unui grant de stat pentru proiecte legate de transport, dar ”nu a primit nicio finanțare până în prezent”.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon
sateliți