Alte trei licitații pentru platforma de cloud guvernamental, proiect de peste 370 milioane euro

Alte trei licitații pentru platforma de cloud guvernamental, proiect de peste 370 milioane euro
scris 27 mar 2023

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a lansat alte trei licitații care vizează achiziționarea de echipamente și soluții de software și de comunicații pentru viitoarea platformă de cloud guvernamental, proiect cu un buget de peste 370 milioane euro. STS are deja în derulare două licitații pentru acest proiect.

Prima licitație a fost estimată la 124,5 milioane de lei, fără TVA, și urmărește achiziționarea de chipamente, licențe și soluții specializate necesare pentru securitatea cibernetică la nivel IaaS și PaaS, inclusiv servicii de instalare, configurare, punere în funcțiune, operaționalizare și instruire.

Urmărește-ne și pe Google News

Contractul va avea o durată de 28 luni de la data atribuirii.

Ofertele vor fi deschise la 29 mai. Mai multe detalii AICI.

Bittnet Systems pregătește o nouă majorare de capital social CITEȘTE ȘI Bittnet Systems pregătește o nouă majorare de capital social

Cu un buget estimat la 106,9 milioane de lei, fără TVA, a doua procedură vizează cumpărarea de echipamente și subansamble pentru infrastructura de comunicații WAN, inclusiv servicii de instalare, configurare, punere în funcțiune, operaționalizare și instruire. Contractul va avea o durată de 27 luni de la data atribuirii.

Termenul de deschidere a ofertelor a fost programat pentru 8 mai. Mai multe detalii AICI.

A treia licitație a fost bugetată la 46,8 milioane de lei și are ca obiectiv furnizarea de echipamente tehnologice pentru amenajarea centrului de date secundar I cu servicii de instalare, configurare, punere în funcțiune, operaționalizare, instruire și acreditare. Contractul se va derula pe o perioada de 15 luni de la data atribuirii.

Ofertele vor fi deschise la 8 mai. Mai multe detalii AICI.

Digi – investiție de 300 milioane euro în infrastructura de fibră optică din sudul Spaniei. Contract cu gigantul abrdn CITEȘTE ȘI Digi – investiție de 300 milioane euro în infrastructura de fibră optică din sudul Spaniei. Contract cu gigantul abrdn

Platforma de cloud guvernamental va deveni complet operațională la 31 decembrie 2025 și va necesita fonduri totale de 374,73 milioane de euro (1,866 miliarde de lei), acoperite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor Executivului.

Perioada de operare a investiției este de 10 ani de la data finalizării implementării investiției", se precizează în document.

Pentru acest an, din totalul planului de investiții, bugetul alocat însumează 674,63 milioane de lei, în 2024 se preconizează suma 779,3 milioane de lei, iar în 2025 se vor cheltui 412,225 milioane de lei.

Beneficiarii investiției sunt Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), Serviciul pentru Telecomunicații Speciale (STS) și Serviciul Român de Informații (SRI).

FOTO CEO Sezamo România, obligat de cereri să onoreze personal comenzile: Multe cuvinte care nu pot fi spuse mi-au trecut prin gând după o zi de trafic în București. Totuși, pot spune că este...provocator CITEȘTE ȘI FOTO CEO Sezamo România, obligat de cereri să onoreze personal comenzile: Multe cuvinte care nu pot fi spuse mi-au trecut prin gând după o zi de trafic în București. Totuși, pot spune că este...provocator

"Scopul investiției este de a implementa infrastructura de cloud guvernamental, utilizând tehnologii sigure și eficiente din punct de vedere energetic pentru a asigura caracterul sigur, interoperabil și standard al datelor publice. Implementarea acestei investiții include: (i). amenajarea de centre de date Tier IV de la momentul conceperii pentru cele două centre principale de date și Tier III de la momentul conceperii pentru cele două centre secundare de date; (ii). furnizarea unei infrastructuri specifice pentru tehnologia informației și comunicațiilor; (iii). dezvoltarea și extinderea infrastructurii de sprijin (energie electrică, măsuri de securitate fizică și cibernetică); (iv). implementarea unei infrastructuri TIC scalabile și cu disponibilitate ridicată în fiecare centru de date", se precizează într-un document al Executivului.

Platforma de cloud guvernamental, așa cum este definită în OUG 89/2022, este constituită dintr-o componentă de cloud privat, denumită în continuare cloud-ul privat guvernamental și din resurse și servicii publice certificate din alte tipuri de cloud publice sau private.

Conform PNRR, în realizarea cloud-ului guvernamental se vor avea în vedere, în mod special, soluții de cloud hibrid utilizate în funcție de nivelurile de sensibilitate și durabilitate ale datelor și de modalitățile de utilizare și ale aplicațiilor și organizarea într-o structură de încredere concentrică pe trei niveluri care evoluează progresiv din interior către exterior.

Schimbare importantă în telecom - Operatorii de telefonie nu vor mai putea reține numerele de telefon fără acordul clienților. Abonații le vor păstra chiar dacă nu respectă contractul CITEȘTE ȘI Schimbare importantă în telecom - Operatorii de telefonie nu vor mai putea reține numerele de telefon fără acordul clienților. Abonații le vor păstra chiar dacă nu respectă contractul

"Infrastructura IT existentă în prezent în cadrul instituțiilor care livrează servicii publice digitale este inadecvată, fragmentată, depășită din punct de vedere tehnologic, cu nivel redus de interconectare și grad scăzut de securitate cibernetică. Prin implementarea investiției vor fi asigurate infrastructura, tehnologiile și operarea cloud-ului guvernamental pentru viitoarele aplicații ale instituțiilor publice în cloud prin furnizarea de servicii IaaS, PaaS și SaaS într-un mod unitar, standardizat, eficient și adaptat cerințelor utilizatorilor finali, firme și/sau cetățeni. Operațional, cloud-ul guvernamental va funcționa cu asigurarea elasticității specifice tehnologiilor de cloud computing și, respectiv, a disponibilității ridicate prin implementarea a două centre de date principale și două centre de date secundare, de nivel Tier III/IV by design. Realizarea celor două centre de date secundare, interoperabile cu cele două centre de date principale, este necesară pentru asigurarea cerințelor tehnice și legale de business continuity și disaster recovery", se arată în document.

Cel puțin 30 de autorități și instituții publice vor fi conectate la cloud-ul fuvernamental și îl vor utiliza până la finalul anului 2025.

viewscnt
Afla mai multe despre
sts
cloud guvernamental
licitatii