Producătorul chinez Huawei a atins în România, la finele anului trecut, o cotă de 26% din piața de telefoane mobile și a urcat pe locul doi, după Samsung, de la 18% și poziția a treia în 2018, susține Ciprian Mirea, șef Ecosystem Business Development în cadrul companiei. Rețeaua de distribuție va fi extinsă în acest an cu cel puțin magazin, care va fi deschis într-un oraș mare al țării. "Vizăm vestul României", a afirmat Mirea.
Astăzi, rețeaua de distribuție numără două magazine, în Capitală,
"Datele companiei arată că 3,8 milioane de terminale Huawei sau Honor sunt active în România, iar 1,5 milioane de români au Huawei ID. De asemenea, avem 1,1 milioane de utilizatori români în App Gallery. Vrem să acoperim mai bine teritoriul țării. De asemenea, vrem să continuăm să includem în App Gallery un număr cât mai mare de aplicații locale, în prezent portofoliul numărând 40 de aplicații din zona media, financiar-bancară sau entertainment", a spus Mirea.
CITEȘTE ȘI FOTO Orange - probleme la servicii de voce și dateHuawei este într-un moment în care a fost forțată de Statele Unite să renunțe la o serie întreagă de tehnologii și servicii, precum aplicațiile Google sau cipurile americane.
Washingtonul acuză Huawei de spionaj în contul Beijingului și își îndeamnă aliații să nu se aprovizioneze de la grupul chinez în construirea rețelelor lor 5G.
Huawei respinge aceste acuzații.