Afacerile administratorului eMAG au crescut la aproape 2,5 miliarde de lei în 2016. Pierderile au scăzut la 85,3 milioane de lei

Afacerile administratorului eMAG au crescut la aproape 2,5 miliarde de lei în 2016. Pierderile au scăzut la 85,3 milioane de lei
scris 7 iun 2017

Dante International, compania care administrează eMAG, cel mai mare retailer online local, a înregistrat în anul 2016 o cifră de afaceri de 2,47 miliarde de lei, cu 45,4% mai mult față de 2015. Pierderea netă a companiei a scăzut la 85,34 milioane de lei, de la 119,29 milioane de lei în anul precedent.

Datoriile totale ale societății au atins 781,56 milioane de lei, cu 42,3% mai mult față de 2015.

Urmărește-ne și pe Google News

Dante International are de recuperat crențe de 128,15 milioane de lei, comparativ cu 89,56 milioane de lei în urmă cu un an.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Într-o conferință de presă desfășurată în prima decadă a lunii mai, șeful retailerului, Iulian Stanciu, a afirmat că eMAG a realizat, în 2016, o cifră de afaceri de 2,02 miliarde lei în România, cu 45% mai mult față de anul trecut.

Consiliul Concurenței condiționează preluarea PC Garage de către Dante Internațional, care va cesiona patru magazine online CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței condiționează preluarea PC Garage de către Dante Internațional, care va cesiona patru magazine online

Retailerul înregistrează în propria contabilitate și vânzările din Bulgaria și Ungaria, care însumează 380 milioane de lei.

“Practic, vânzările din România, Ungaria și Bulgaria au atins 2,4 miliarde de lei și au crescut cu 46% față de 2015. Pe total, grupul eMAG, care include și PC Garage și alte 4 companii, a înregistrat o cifră de afaceri de 3,12 miliarde de lei”, a declarat la 10 mai Stanciu, care deține și o participație de peste 20% din acțiunile companiei.

Creșterea a fost susținută de investițiile realizate în tehnologie și dezvoltarea eMAG Marketplace, care a ajuns în prezent la peste 3.500 de selleri.

Zitec atrage o investiție de 1,7 milioane de euro din partea eMAG CITEȘTE ȘI Zitec atrage o investiție de 1,7 milioane de euro din partea eMAG

La nivelul întregului grup, eMAG a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 3,12 miliarde de lei în toate țările, toate companiile, a spus atunci Stanciu.

Investițiile realizate anul trecut au ajuns la 50 de milioane de euro, din care 24 de milioane au susținut dezvoltarea tehnologiei eMAG și 23 de milioane extinderea internațională. Încă 1 milion de euro a fost investit în dezvoltarea logistică și 2 milioane de euro în dezvoltarea  angajaților prin participări la conferințe și training-uri internaționale și programe speciale de formare, precum Talent Internship sau Future 25.

eMAG este administrat de Dante International, acționarii companiei fiind grupul sud-african Naspers și omul de afaceri Iulian Stanciu, cu o participație sub 23%.

viewscnt
Afla mai multe despre
emag
dante international
afaceri
datorii
pierdere
creante