Afaceri în creștere în România pentru grupul cipriot IT&C Asbis

Afaceri în creștere în România pentru grupul cipriot IT&C Asbis
scris 19 apr 2021

Asbis România, unul dintre cei mai importanți distribuitori locali IT&C, subsidiara locală a ASBIS Entreprises PLC, a încheiat anul 2020 cu rezultate financiare în creștere, atingând o cifră de afaceri de 45,85 milioane euro, cu 29% mai mare decât cea obținută în anul precedent. 

”Am intrat în anul 2020 cu o strategie axată pe dezvoltare și cu o nouă structură a organizației, care includea o divizie dedicată produselor pentru utilizatorii individuali,” explică Bogdan Constantinescu, Country Manager ASBIS România. ”Portofoliul nostru de mărci se îmbogățise deja considerabil, cu multe categorii de produse dedicate acestui segment de public, pe lângă clienții noștri tradiționali B2B, și cum abordările de piață și strategiile de comunicare sunt diferite, am considerat oportun să creăm o divizie distinctă. Începutul anului trecut ne-a prins cu aceste planuri și cu stocuri considerabile pe segmente care, pe perioada pandemiei, s-au dovedit a fi foarte căutate.”

Urmărește-ne și pe Google News
Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri

”După o scurtă perioadă de evaluare și ajustare, în primăvara trecută, moment în care am luat decizia de a lucra de acasă cu toți membrii echipei pentru care acest lucru era posibil, am realizat că planurile noastre de creștere se puteau aplica întocmai, într-un context foarte diferit, dar în care nevoia de tehnologie devenea încă și mai mare”, explică Bogdan Constantinescu. ”Am avut, așadar, inițiativă, ne-am asigurat că avem suficientă marfă disponibilă pentru clienții noștri într-o perioadă în care cererea explodase și am valorificat oportunitățile create. Faptul că facem parte dintr-un mare grup regional de distribuție ne-a dat încredere și stabilitate financiară și ne-a ajutat să ne urmărim obiectivele. La final de an înregistram o creștere substanțială, profitabilă, iar noua noastră divizie de produse pentru utilizatorii individuali era în plin avânt.”

Compania a angajat pe tot parcursul anului trecut și continuă să angajeze și în prezent, consolidându-și echipa - atât pentru zona de consumer, cât și pentru cea a distribuției cu valoare adăugată - cu specialiști cu experiență. Obiectivul de dezvoltare a resursei umane vizează un maxim istoric de peste 65 de angajați și a fost stabilit pentru a susține un portofoliu strategic de peste 1000 de parteneri activi.

SURPRIZĂ în lumea fotbalului. 12 mari cluburi lansează o Super Ligă concurentă Ligii Campionilor, o declarație de război căreia UEFA a promis că îi va da replica, excluzând echipele disidente și pe jucătorii acestora CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ în lumea fotbalului. 12 mari cluburi lansează o Super Ligă concurentă Ligii Campionilor, o declarație de război căreia UEFA a promis că îi va da replica, excluzând echipele disidente și pe jucătorii acestora

”2020 a fost un an în care circumstanțele neobișnuite ne-au făcut să regândim execuția planurilor noastre de dezvoltare și să ne obișnuim să ținem legătura cu partenerii și cu clienții noștri de la distanță,” adaugă Constantinescu. ”A testat încrederea în ecosistemul nostru de distribuție și, de ce nu, și în noi înșine. Dar cum nu era prima criză prin care treceam și cum ne-am obișnuit deja să găsim în orice situație adversă o cale de a ne valorifica oportunitățile, am făcut față condițiilor de piață și am avut o evoluție foarte bună.”

Grupul Asbis este specializat în distribuția de hardware și software pentru computere, soluții mobile, componente și periferice IT și a altor echipamente digitale.

Asbis și-a început activitatea în 1990 în Belarus iar în 1995 s-a înființat societatea-holding în Cipru și sediul central s-a mutat la Limasol. Sediul din Cipru sprijină, prin trei centre regionale de distribuție (situate în Republica Cehă, în Emiratele Arabe Unite și în China), rețeaua de distribuție formată din 47 de depozite din 29 de țări.

Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II) CITEȘTE ȘI Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II)

Această rețea livrează produse pentru operațiunile locale ale grupului la nivel de țară si direct clientii în aproximativ 86 de țări, potrivit datelor companiei.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

Înființată în 1998, filiala locală a grupului Asbis Enterprises este, în prezent, unul dintre cei mai importanți distribuitori din domeniul IT din România, având stabilite parteneriate directe cu Intel, AMD, Microsoft, Dell, Seagate, Western Digital, Kingston etc.

viewscnt
Afla mai multe despre
asbis
it&c