Acționarul fabricii de mezeluri care a ars în Argeș a primit cel mai mare avans din istoria asigurărilor

Acționarul fabricii de mezeluri care a ars în Argeș  a primit cel mai mare avans din istoria asigurărilor
scris 29 dec 2015

Asigurătorul celei mai mari fabrici de mezeluri din Argeș, care a ars din temelii  la începutul lunii decembrie, a decis să plătească deținătorului fabricii, firma Radic-Star, un avans de 5 milioane de lei, sumă care înseamnă mai mult de un sfert din dauna totală, estimată la 19 milioane de lei.  Atât suma plătită, cât și perioada scurtă în care a fost achitată stabilesc recorduri pentru piața asigurărilor din România.

Fabrica, ridicată cu fonduri europene, a fost distrusă complet în urma unui incendiu pornit de la un electromotor, iar reluarea activității în aceeași zonă nu mai este posibilă nici măcar parțial. Mai mult, o dată cu fabrica au ars și zeci de tone de mezeluri aflate în depozite. Acestea au fost două dintre argumentele care au determinat asigurătorul, Groupama, să acorde un ajutor clientului al cărui viitor este sub semnul întrebării.

Urmărește-ne și pe Google News

“Știm cât de importantă este pentru clienții noștri continuitatea activității în cazul producerii unui eveniment neașteptat, ne-am angajat să o asigurăm și să le acordăm sprijinul necesar”, arată Călin Matei, director general adjunct al Groupama. Relația a fost mediată de o societate specializată în regularizarea daunelor(Loss Adjuster, denumirea tehnică).

DOCUMENT Guvernul s-a înțeles cu sindicatele, salariu minim de 1.250 lei din mai CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul s-a înțeles cu sindicatele, salariu minim de 1.250 lei din mai

“Avansul s-a acordat ca urmare a analizei situației de pe teren realizate de către noi împreună cu Groupama într-un mod de urgență, tocmai pentru a putea veni în ajutorul clientului cât mai rapid cu putință. Din experiența noastră pe piața din România, pot să  confirm că în cazul de față s-a reușit plata unui avans în timp record. Mai mult decât atât, este posibil ca acest avans să fie cel mai mare plătit în România în ultimii 20 de ani”, spune Narcis Păvălașcu, reprezentantul Crawford, loss adjuster-ul care s-a ocupat de caz.

În asigurări,  avansul se acordă  la solicitarea clientului și are rolul de a veni în ajutorul acestuia pentru depășirea situației critice în care se află ca urmare a unei daune. Avansul reprezintă un procent din valoarea estimată a întregii despăgubiri și ține cont de nevoile stringente ale clientului.

La începutul lunii decembrie, cea mai mare fabric de mezeluri din Argeș și a una dintre primele zece din România, a ars din temelii. Profit.ro a arătat atunci, în premieră, că societatea era asigurată la Grouapama. Compania franceză ocupă locul al treilea pe piața asigurărilor din România și este unul dintre principalii jucătorii pe segmental asigurărilor pentru clădiri și loocuințe. Crawford, societatea cu care Grouapama a colaborat pentru a gestiona dosarul de daună, este unul dintre cei mai mari loss adjusteri din lume.

viewscnt
Afla mai multe despre
fabrica mezeluri arges
dauna totala
incendiu radic star
groupama