Acționarii Romaero vor numi trei noi administratori provizorii

Acționarii Romaero vor numi trei noi administratori provizorii
scris 21 iul 2018

Acționarii Romaero București, companie de stat specializată în producție, servicii și cercetare-dezvoltare în domeniul aeronauticii pentru aeronave civile și militare de pasageri sau cargo, vor numi trei noi administratori provizorii în ședința din 23 august.

Cei trei noi membri în Consiliul de Administrație vor fi numiți în locul Mirelei Popină, care a demisionat pe 18 mai, și al Doinei Variu și Alexandru Bușcu, ale căror mandate expiră pe 23 august, potrivit unui anunț al Romaero, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

De asemenea, acționarii vor stabili în ședință și care va fi durata mandatelor administratorilor provizorii, conform OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

ANCOM lansează tarifele maxime pe care autoritățile le pot percepe operatorilor telecom pentru accesul pe proprietatea publică CITEȘTE ȘI ANCOM lansează tarifele maxime pe care autoritățile le pot percepe operatorilor telecom pentru accesul pe proprietatea publică

În total, Romaero va avea șapte membri în Consiliul de Administrație.

Romaero estimează o pierdere de 25,94 milioane lei în 2018, o ameliorare cu 42% față de rezultatul bugetat pentru anul precedent.

De asemenea, societatea de stat estimează că ar putea ajunge pe profit anul viitor, cu un profit brut de 884.000 lei.

Veniturile totale bugetate pentru acest an se ridică la 116,29 milioane lei, cu peste 65% mai mari față de cele realizate anul trecut, de 70,41 milioane lei.

Compania și-a bugetat totodată investiții de 27,39 milioane lei în acest an, de aproape nouă ori mai mari față de investițiile realizate anul trecut, de 3,16 milioane lei.

Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are în prezent circa 800 de salariați și o valoare de piață de 170,21 milioane lei, cu valoarea activelor de peste 800 milioane lei și datorii de peste 300 milioane lei acumulate în ultimii zece ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
romaero