Tocmai Facebook, compania care pare antonimul protejării intimității, a creat o tehnologie ce poate păstra intimitatea oamenilor în pofida sistemelor de recunoaștere facială.
Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare
Tehnologia de recunoaștere facială, dincolo de faptul că până acum s-a arătat insuficient de bine pusă la punct pentru a fi folosită cu succes, are un mare deficit de încredere. Aceasta este promovată ca un mijloc de menținere a securității, însă poate și este deja folosită în unele regiuni împotriva oamenilor.
Există deja o îngrijorare evidentă, în special în țările dezvoltate, legată de tehnologiile pe care unii din marii giganți din zona tehnologiei le vând fără discriminare clienților, inclusiv statelor cu un regim opresiv.
În contrast inclusiv cu propriul model de business, Facebook anunță că a creat o tehnologie care face invizibile fețele oamenilor din cadrul filmărilor chiar și pentru cele mai performante sisteme de recunoaștere facială.
CITEȘTE ȘI O aplicație de smartphone poate identifica afecțiunile oculareCe face tehnologia celor de la Facebook, în principiu, este să înlocuiască fața utilizatorului cu o versiune suficient de modificată pentru a nu fi depistată de sistemele de recunoaștere facială, la o calitate doar puțin mai slabă pentru ochiul uman față de original.
Imaginea persoanei este procesată de o rețea neuronală care generează apoi versiuni distorsionate și identintice ale aceleiași feței. Acestea sunt combinate și testate până în punctul în care recunoașterea facială nu mai generează niciun rezultat, ca și cum nu ar exista vreo persoană pe filmare.
Cei de la Facebook spun că nu au în plan să folosească această tehnologie, care funcționează și în timp real, în cadrul propriilor produse.
O astfel de tehnologie ar putea fi folosită atât pentru protejarea intimității împotriva sistemelor de recunoaștere facială, cât și împotriva din ce în ce mai performantelor aplicații de creare a deep fake-urilor.