Fukushima se reinventează cu ajutorul energiei regenerabile

Fukushima se reinventează cu ajutorul energiei regenerabile
scris 25 nov 2019

Autoritățile din Fukushima, zona din Japonia grav afectată de accidentul nuclear din 2011, au anunțat un plan de investiții pe termen lung, menit să facă trecerea de la energia nucleară la sursele regenerabile.

Japonia va investi 2,7 miliarde de dolari în construirea unor infrastructuri care să capteze energia generată de soare și vânt.

Urmărește-ne și pe Google News

Este vorba de 11 centrale solare și 10 ferme eoliene ce vor fi construite pe terenurile din Fukushima care nu mai pot fi folosite pentru cultivarea plantelor din cauza radiațiilor.

Martie 2024 este termenul până la care trebuie finalizată construcția celor 21 de centrale și ferme bazate pe surse de energie regenerabilă.

Sursele regenerabile ar putea reduce impactul producției de energie asupra sănătății cu 80% CITEȘTE ȘI Sursele regenerabile ar putea reduce impactul producției de energie asupra sănătății cu 80%

Acestea sunt așteptate să producă 600 megawați de electricitate, o cantitate impresionantă dar care reprezintă doar o fracțiune din cei 4.700 megawații pe care îi producea centrala nucleară.

Cei 600 megawați ar trebui să fie suficienți pentru alimentarea a peste 100.000 de locuințe.

Fukushima vrea ca 40% din necesarul de energie să fie susținut de sursele regenerabile până în 2020. Acest procent ar trebui să crească la 67% până în 2030 și să ajungă la 100% în 2040.

După dezastrul nuclear din 2011, aproape 43.000 de japonezi au trebui să părăsească zona. În ciuda asigurărilor date de autoritățile locale, mulți dintre aceștia nu vor să revină.

Conform TEPCO, compania de electricitate din Tokyo, decomisionarea completă a centralei nucleare de la Fukushima se va încheia abia în 2050.

viewscnt
Afla mai multe despre
fukushima
energie regenrabila
soare
vant