Cu ajutorul inteligenței artificiale, Facebook vrea să realizeze cea mai detaliată hartă privind densitatea populației creată vreodată.
Facebook a anunțat că a creat o hartă a densității populației pentru majoritatea continentului african și că va face același lucru în timp pentru toate regiunile locuite ale planetei.
Compania americană continuă astfel un proiect care a debutat în 2016, când Facebook a realizat același lucru pentru 22 de țări prin intermediul inițiativei internet.org.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Facebook explică pe blogul companiei că, deși există imagini de mare rezoluție luate din satelit, crearea unor astfel de hărți este în continuare o sarcină dificilă pentru oameni, care trebuie să parcurgă fiecare regiune și fiecare casă pentru a verifica datele din cele mai recente recensăminte.
În schimb, AI-ul se dovedește foarte eficient în acest caz și poate automatiza o mare parte a întregului proces.
Facebook a folosit proiectul Open Street Map pentru antrenarea AI-ului. Acesta a folosit zona inteligenței artificiale numită “computer vision” pentru a recunoaște clădirile în imaginile filmate din satelit și pentru a elimina zonele nelocuite.
În procesul de creare a hărții pentru Africa, AI-ul a procesat 11,5 miliarde de imagini cu o rezoluție de 64 x 64 pixeli. Rezultatele AI-ului au fost verificate apoi de către cercetătorii de la CIESIN (Center for International Earth Science Information Network).
Facebook va face publice hărțile pe care le va crea și spune că acestea vor fi utile în situații de urgență precum dezastrele ecologice sau vaccinarea populației în cazul epidemiilor.