VIDEO Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Marius Ghenea, Catalyst România: Fondul care se formează într-o perioadă de criză, cele mai mari șanse să genereze randamente semnificative

VIDEO Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Marius Ghenea, Catalyst România: Fondul care se formează într-o perioadă de criză, cele mai mari șanse să genereze randamente semnificative
scris 10 dec 2020

Un fond care se formează și se lansează într-o perioadă de criză are cele mai mari șanse să genereze randamente semnificative, ținând cont de ciclul tipic de business care urmează după o asemenea perioadă de criză. Cu toate acestea, în România, încă nu există un ecosistem de investiții foarte dezvoltat, spune Marius Ghenea, managing partner Catalyst România, la Profit TV.

Fondul de investiții Catalyst România, susținut de 3TS Capital Partners, a lansat cel de-al doilea fond al său, destinat finanțării companiilor din tehnologie, media și telecom, după finalizarea primei runde de capitalizare.

Urmărește-ne și pe Google News

„Cred că este poate momentul cel mai potrivit pentru a începe un asemenea demers, cu un al doilea fond al nostru pentru România. Este un fapt constatat statistic, atât pe cohortele de fonduri de investiții din întreaga lume care s-au fondat în perioada sau imediat după acea explozie a bulei <<dotcom>> din anii 2000-2001 și, de asemenea, fondurile de investiții care au urmat perioadei 2007-2008-2009, perioada aceea cu criza globală. Suntem convinși că și aceasta este o perioadă foarte bună. De fapt, dacă ne uităm pe finalul anului 2020 nu numai noi am anunțat acest fond, dar au fost o mulțime de alte de inițiative și salutăm aceste inițiative, atât de tip crowdfunding, equity crowdfunding, cât și de tipul fonduri de investiții, investiții individuale, business angel investments și alte investiții. Anul acesta probabil că a fost un an de vârf în ceea ce privește România în zona aceasta de investiții de equity pentru companii de IT, de tehnologie de la noi, chiar dacă într-adevăr tichetele de obicei, cu excepțiile notabile, au fost mai mici decât cele din anii trecuți pentru că au fost implicați mai mulți investitori individuali în platforme de crowdfunding sau alte tipuri de sindicalizări”, spune Ghenea, la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 18.00 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.

INFOGRAFIC Orașele regionale avansează oportunități de extindere pentru piața de birouri. Cel puțin 170.000 metri pătrați de birouri vor fi livrați până la sfârșitul anului 2022 CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Orașele regionale avansează oportunități de extindere pentru piața de birouri. Cel puțin 170.000 metri pătrați de birouri vor fi livrați până la sfârșitul anului 2022

Ghenea arată că în România nu există încă un ecosistem de investiții foarte dezvoltat și nici foarte mulți investitori locali instituționali.

„Nu avem mai deloc ceea ce se numește „family offices” sau acea zonă de investiții private ale unor birouri de familie care pot să mobilizeze sume, să pună la dispoziție sume pentru diverse investiții către fonduri, nu avem până acum aproape nicio implicare a fondurilor de pensii. Acest lucru ar trebui să se schimbe în măsura în care și ASF a schimbat legislația sau a schimbat reglementările din acest punct de vedere și există un disponibil semnificativ la fondurile de pensii în particular pentru ceea ce se numește private equity venture capital. Până la urmă investitorii locali instituționali am putea spune că sunt băncile, dar nu sunt foarte mult implicate, cu câteva excepții notabile, în această zonă de private equity și atunci singura variantă de a mobiliza un astfel de fond este să găsim un investitor ancoră care să fie unul dintre investitorii financiari instituționali importanți ai Europei”, mai spune managing partner Catalyst România.

De altfel, Ghenea este de părere că a existat o perioadă la sfârșitul primului trimestru și în trimestrul al doilea al anului în care oamenii au avut nevoie de o pauză, ceea ce a rezultat în cifre dezamăgitoare pe zona de investiții, dar crede că a fost o pauză necesară pentru mulți să reflecteze, să vadă ce se întâmplă mai departe și cum pot să continue și chiar să mărească sumele investite.

„Dacă ne referim la businessurile de tehnologie am văzut că unele dintre ele au fost puternic influențate pozitiv de pandemie, pentru că vorbim de businessuri care vin cu procese care fac tranzacții la distanță, care ajută într-un sens la distanțare socială și fizică, vorbim de businessuri care ajută la colaborare, comunicare online, care adresează poate niște nevoi ale unei lumi care din ce în ce mai izolată cumva de această pandemie are nevoie de aplicații, comunicare, colaborare. În același timp, evident, tot ce înseamnă tehnologiile pentru travel, pentru HoReCa, pentru evenimente au fost puternic afectate pentru că businessurile cărora li se adresau au fost puternic afectate și de aceasta zic că toată lumea a trebuit să ia o pauză să înțeleagă puțin ce se întâmplă, după care am văzut că au început să devină din ce în ce mai interesați de concept”, explică Ghenea.

Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Andrei Cionca, Impetum Group: Firmele nu trebuie să mai spere să revină la ce a fost, pentru că nu se va întâmpla. Schimbare radicală a modelului de business pentru companii ale viitorului CITEȘTE ȘI Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Andrei Cionca, Impetum Group: Firmele nu trebuie să mai spere să revină la ce a fost, pentru că nu se va întâmpla. Schimbare radicală a modelului de business pentru companii ale viitorului

Referitor la profilul investitorilor privați pe care să îi atragă, Ghenea punctează că urmărește investitori care au deja experiență semnificativă în business, care au realizat și au dezvoltat afaceri semnificative astfel încât să poată să investească 500.000 euro – 1 milion de euro într-un asemenea vehicul, pe lângă alte investiții pe care le fac în alte clase de active, pentru că cineva care investește în această clasă de active ar trebui să aibă deja un portofoliu puțin mai diversificat, poate și investiții pe bursă, și investiții în imobiliare, în alte tipuri de active, prin suport din partea băncilor sau a bancherilor de private wealth care pot să gândească și portofolii derivate.

„Pentru noi a fost foarte important să îi atragem și să îi aducem alături de noi pentru că ei pot să fie inclusiv mentori sau un anumit tip de colaboratori pentru investițiile noastre viitoare în măsura în care spre exemplu ele se leagă de tehnologie pentru logistică, pentru curierat sau pentru e-commerce și, în plus, ne interesează să vedem că alături de noi, pe lângă faptul că au investit în fond, cât mai mulți dintre ei își doresc să fie și coinvestitori direct în proiectele noastre astfel încât să poată să contribuie la dezvoltarea și la succesul companiei. E mai mult decât interesul de a mobiliza și de a obține niște resurse financiare de la acești investitori, dar cumva de a îi face și să participe în tot acest ciclu de impact pentru că până la urmă ceea ce ne propunem mai ales având și bani de la fondul european de investiții, ne propunem să fim un investitor de impact pe lângă, bineînțeles, obiectivul nostru de a fi un investitor de randament pentru cei care investesc în fond”, mai spune managing partner Catalyst România.

În ceea ce privește problemele cu care se confruntă un fondator în domeniul tech în România, Ghenea arată că principala problemă rămâne în continuare finanțarea în corelație cu anumite concepte de „investment readiness”, adică și fondatorul tech trebuie să fie pregătit pentru investiție, nu doar investitorii trebuie să fie pregătiți pentru el.

„Pivotarea rămâne o problemă importantă din două motive: unul pentru că în general antreprenorii pornesc cu o idee și s-ar putea să ajungă cu alta în piață și asta înseamnă în esență pivotare, și doi că în situația aceasta de pandemie a fost o pivotare necesară pentru multe companii, nu în sensul de a schimba total produsul și piața, ci de a schimba anumite componente ale produsului sau de a schimba adresarea produsului pe o anumită piață specifică față de o piață de adresare anterioară care nu mai era valabilă pentru că fusese afectată să spunem de criza COVID19. Din păcate această pivotare nu este încă foarte clară și ea va fi definitivată numai în 2021, pentru că numai atunci vom vedea care dintre aceste tendințe sunt niște tendințe de termen lung, aceste schimbări pe care le-am văzut la nivelul clienților, businessuri sau consumatori, și care dintre ele au fost doar niște tendințe de etapă, iar publicul va reveni să zicem la tendințele anterioare după trecerea acestei pandemii”, adaugă Ghenea.

VIDEO PROFIT LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Pentru că a pierdut 25 mil. lei cât au fost restaurantele închise, Ștefan Mandachi intră pe noi linii de business - francize în domeniile imobiliar și al dezinfectanților CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Pentru că a pierdut 25 mil. lei cât au fost restaurantele închise, Ștefan Mandachi intră pe noi linii de business - francize în domeniile imobiliar și al dezinfectanților

Referitor la vânzările noi, Ghenea așteaptă să vadă ce se va întâmpla anul viitor, mai ales în zona de enterprise, pentru că multe companii, în principal companiile mari, dar și cele mici și medii au decis ca în loc să ia decizii pentru businessul lor în ceea ce privește achiziția de produse tech, servicii, platforme, să amâne pur și simplu aceste decizii.

„Vom vedea dacă au făcut bine sau nu. În general procrastinarea nu este un lucru bun în business, deciziile trebuie luate rapid, dar într-o situație în care totul este extrem de volatil, cred că amânarea unor decizii nu este neapărat cea mai proastă idee și atunci trebuie să înțelegem și acest comportament al companiilor mici, medii sau mari care până la urmă sunt clienții companiilor noastre de tech”, concluzionează Ghenea.

Emisiunea Profit Live, moderată de jurnaliștii Oana Osman, redactor-șef Profit.ro, și Claudiu Vrânceanu, este transmisă atât pe site-ul www.profit.ro, cât și pe postul de televiziune Profit TV și pe pagina de facebook a Profit.ro, de luni până joi, începând cu ora 18.00, fiind o platforma în care lideri din mediul de business vorbesc despre situația actuală.

Postul Profit.ro TV este în grilele RCS, UPC, Telekom și poate fi urmărit și AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
marius ghenea
fond de investitii
investitii
catalyst romania
investitori
tech