Politică și Delicatețuri e un nou restaurant al lui Mircea Dinescu, deschis acum câteva luni în spatele Halei Traian. O casă veche, fără etaj, însă destul de mare, cu mansardă și subsol amenajate și funcționale. Au mai fost restaurante acolo. Primul de care îmi aduc aminte a fost Bucureștiul Insular, cu oarecare succes la început, apoi intrat în umbră.
La parterul înalt au câteva saloane mici, înșirate tip vagon. Amenajarea e destul de simplă, austeră, făcută cu economie. Curtea din față e foarte mare, cu copaci bătrâni, cu bucătăriile într-o parte, într-o marchiză de sticlă. Dezordine, lucruri nestrânse, nematurat. S-ar putea ca asta să facă parte din concept, pentru că atunci când l-am întrebat pe manager ce e cu ele, nu înțelegea despre ce vorbesc.
Politică și Delicatețuri e un show de televiziune al lui Mireca Dinescu, și de aici vine numele restaurantului. El se tot ocupa de bucătăria românească tradiționala de ani buni și îi mai face ajustări, pe ici, pe colo, schimbând câte ceva la rețete, adăugând una sau alta. E o bucătărie creativă, pornind de la bucătăria tradițională românească, cea țărăneasca, însă foarte aproape de aceasta, cu mici inserții de creativitate. Diferența de gust – atunci când există – vine din calitatea produselor și ingredientelor, despre care Dinescu spune că le aduce din surse îndepărtate, autentic tradiționale, țărănești.
Dar nu am apucat să profităm prea mult de această originalitate, pentru că nu aveau bucătar! Era ora prânzului, trecut de unu, și bucătarul plecase în piața după cumpărături! Așa că au putut să ne dea doar ce era deja gătit din zilele trecute, o salată de vinete, iahnie de fasole, o tocăniță. Managerul ne-a spus că bucătarul e chiar Mircea Dinescu, el gătește la Politica și Delicatețuri. La ridicarea mea din sprâncene a repetat asta și a insistat. Mă rog… Salata de vinete a fost bună, iahnia de fasole cu niște așchiuțe de cârnați deasupra a fost gustoasă. Tocăniță bună și ea, dacă reușeai să o separi din balta de untdelemn.
Serviciul a fost foarte bun până și-a făcut apariția managerul. S-a ocupat de noi o chelneriță minusculă, plăpândă, adorabilă, atentă și săritoare, esența însăși a ospitalității și a ceea ce înseamnă client-service, în general.
Și apare și managerul… Un nenorocit! L-am întrebat de ce nu au făcut ordine și de ce l-a trimis pe Mircea Dinescu la piața chiar în timpul prânzului, ca să țină clienții nemâncați, sau să mănânce ce a mai rămas prin frigider. Fiindcă între timp au venit și alții, nu știu ce le-a dat lor să mănânce. Am făcut atâta drum până la Politică și Delicatețuri ca să mănânc salată de vinete și iahnie, în lipsa de altceva, și nu prea mi-a convenit. Mai ales că vrusesem să sun înainte, să văd dacă e deschis și ce au de mâncare, însă nu s-au învrednicit să pună vreun număr de telefon pe undeva.
A răspuns obraznic, ceea ce m-a enervat și mai tare, desigur. A fost arogant și impertinent în orice replică și în orice gest, până când m-a dat afară din restaurant, spunând că își rezervă dreptul să-și selecteze clienții.
Managerul vorbea cu clienții din spatele meu. Nu eram atent, nu am auzit ce vorbeau, însă instinctiv, fără să-mi dau seamă am devenit atent când discuția a ajuns la chelneriță. Le zicea managerul, cu un ton justificativ, că e tânără, abia angajată, și că trebuie să învețe. Matahala de om care nu trebuie să fii lăsat liber printre clienți, eu cred că tu trebuie să înveți de la chelnerița plăpândă ce e acela client service, nu invers, nenorocitule…
