Deși între timp am fost la Kanpai de mai multe ori, abia acum am observat că nu am mai scris despre ei de ceva vreme. O fac acum, cu toate că nu sunt multe lucruri noi de spus.
Ambianța e la fel. Au vrut să semene cu restaurantele populare japoneze, cu cele din Japonia, mai precis spus. Le-a ieșit perfect asta, numai că restaurantele din Japonia, și din Orientul Îndepărtat, în general, sunt cam urâte. Asta dacă e să le măsurăm cu cele europene, în general, și cu cele din București, în mod special. Sigur, și japonezii îmi închipui că spun aceleași lucruri despre restaurantele noastre, când le măsoară cu ale lor, însă eu scriu pentru cititorii din București, înainte de toate. În Tokyo cred că avem mai puțini…
Mâncarea japonezilor, în schimb, e foarte bună, indiferent cine ar vorbi despre ea, din orice colț al lumii. Și japonezii de la Kanpai o fac foarte bine. Au și sushi, însă nu e punctul lor forte. La Kanpai mergi, în primul rând, pentru mâncărurile gătite, mâncăruri calde, cu sosuri. Supele lor, în special, sunt excelente. Miso, udon, dar mai ales ramen, care sunt cele mai bune din București, indiscutabil. Serviciul bun, prețurile rezonabile, așa că greu să aștepți mai mult…
Un restaurant japonez pentru clasa de mijloc
Kanpai e unul dintre restaurantele japoneze cunoscute deja ale Bucureștiului, care s-a poziționat ca restaurant japonez popular (de aici și numele de Kanpai Bistro – cred că în japoneză e Izakaya), cu mâncare tradițională, fără pretenții de fine dining. Au un bucătar japonez care muncește din greu, îl vezi prin geam dacă stai în sala de sus.
Clădirea cu un etaj e destul de banală dacă te uiți din afară, fără nicio formă, înghesuită printre blocurile din apropierea Pieței Floreasca. Au o sală mai mare la parter, lungă și îngustă, cu barul de sushi, la etaj încă una mai mică, din care vezi bucătăria prin peretele de sticlă.
Legat de amenajarea restaurantelor japoneze, și orientale, în general, există din totdeauna o controversă: e mai bine să fie întunecoase și sumbre, în culori închise și cu decoruri simple și sărăcăcioase (chiar dacă aparent), ca să sugereze atmosfera de la ei, de acolo, sau să fie ceva mai europenizate/ americanizate, după obiceiurile cultura occidentală?
La Kanpai au ales varianta cu atmosfera sumbră. Clădirea urâtă avea și așa niște geamuri mici (oare ce arhitect a putut imagina așa ceva?), iar băieții de la Kanpai le-au astupat și pe acelea cu scânduri. Minimalist în rest, banchete la perete cu niște perne cam murdare, o sobă mică de fontă sau de tablă în mijloc, interesantă, ca pe vremea copilăriei mele la țară.
Meniul e foarte lung la Kanpai, mi-a luat ceva să fac media prețurilor. Rezultatul final a fost încurajator, totuși, poți mânca bine acolo cu prețuri rezonabile, mai ales că multe porții sunt destul de mari. Mâncarea e bună, multe feluri pe care nu prea le găsești în altă parte. Poți merge de multe ori la Kanpai și să descoperi de fiecare dată altceva interesant. Fiind mâncare tradițională, totuși, fac exces de sare, de ulei și de prăjeli.
Serviciul e inegal la Kanpai. La început am ajuns pe mâna a doi chelneri foarte tineri, foarte binevoitori și dornici de a face bine, fără îndoială, însă care nu aveau nici cea mai vagă idee de ce îi plătește cineva ca să stea acolo. Foarte săritori când le cereai și le spuneai să facă ceva, însă, în rest stăteau și se uitau în gol, nemișcați. Dacă ar fi căzut soba de fontă încinsă peste tine, de pildă, nu s-ar fi gândit că trebuie să facă ceva dacă nu le-ai fi făcut semn sau ai striga la ei, cu ultima suflare… Noroc că un chelner mai vechi s-a prins că e nevoie de intervenția lui și a mai salvat situația.
Kanpai e, așadar, unul dintre restaurantele japoneze de referință ale Bucureștiului, care nu poate fi ocolit atunci când vreți să mâncați și altceva în afară de sushi. E acolo de câțiva ani, probabil va mai rămâne o vreme, am văzut adesea mulți clienți, în special tineri și familii cu copii.
