Ion Țiriac și-a dat demisia din funcția de președinte al Federației Române de Tenis, iar în cadrul Adunării Generale a forului au avut loc scene reprobabile. S-a lăsat cu îmbrânceli și amenințări, iar la fața locului au ajuns un echipaj de poliție și o ambulanță.
Marius Vecerdea, reprezentantul clubului de tenis Pamira Sibiu, a avut un discurs în cadrul căruia i-a criticat pe conducătorii FRT, inclusiv pe Ion Țiriac, scrie Hotnews.ro.
Nu și-a dus momentul până la capăt pentru că i-a fost smuls microfonul din mână.
"E o mare rușine, domnule Țiriac, să nu menționați centrul regional din Sibiu, o investiție foarte mare. Lăsați-mă să vorbesc, pentru că am avut aici un personaj care a vorbit 24 de minute în calitate de demisionar (n.r. Ion Țiriac).
Este o bătaie de joc să ne chemați aici fără să ne trimiteți bilanțul, fără să trimiteți planul, fără să ne trimiteți pe cine afiliați, pe cine dezafiliați... Ce faceți cu federația asta? Nimic, zero, zero, zero... păi, nu vă e rușine?", a spus, printre altele, Marius Vecerdea.
După ce i-a fost smuls microfonul din mână, Vecerdea a continuat spunând următoarele: "Vă rog frumos să-l dați afară din sală pentru agresiunea la care am fost supus. Sau consemnați în procesul verbal acum. Este o agresiune".
Răspunsul lui Ion Țiriac a venit imediat: "Oprește ședința și dă-l afară", a spus omul de afaceri, conform gsp.ro.
CITEȘTE ȘI FOTO O fotografie postată de Messi, cea mai apreciată din istoria Instagram în domeniul sportivLa solicitarea lui Marius Vecerdea, la fața locului au ajuns un echipaj de poliție și o ambulanță. Acesta a solicitat suspendarea ședinței, dar cererea sa nu a fost luată în calcul.
Venit în funcția de președinte al FRT în data de 19 iunie 2019, Ion Țiriac și-a dat demisia din fruntea tenisului românesc.
"Îmi dau demisia, Federația Română de Tenis trebuie să se reorganizeze complet din toate punctele de vedere. Trebuie să aibă un Consiliu Director ceva, niște angajați plătiți, chiar plătiți bine, ca să poată face ceva. Asta pentru ca tenisul să nu dispară cum am dispărut la gimnastică" - Ion Țiriac.