Emma Răducanu a avut parte de un meci special de tenis, campioana en-titre de la US Open jucând în compania Ducesei de Cambridge, Kate Middleton.
Conform Daily Mail, Kate Middleton a declarat că victoria Emmei de la Flushing Meadows a fost una "foarte impresionantă".
Meciul special a avut loc la National Tennis Centre din Londra.
Kate Middleton, în vârstă de 39 de ani, care a revenit la îndatoriri după vacanța de vară, a participat vineri la evenimentul organizat de Lawn Tennis Association (LTA) în onoarea sportivilor britanici Emma Răducanu, Joe Salisbury, Gordon Reid și Alfie Hewett care au participat la turneu, transmite News.ro.
Emma Răducanu, în vârstă de 18 ani, este, cu victoria de luna aceasta din Statele Unite, prima britanică ce a câștigat un titlul Grand Slam în 44 de ani.
Înainte de evenimentul de 30 de minute, transmis online de BBC și LTA, Emma Răducanu a discutat cu Kate Middleton, care deține titlul de patron al LTA, înainte de a juca un meci împreună.
Ducesa s-a alăturat sărbătorii găzduite de programul LTA Youth, la care cei patru campioni și alteța regală s-au aflat pe teren alături de copiii care iau parte la această schemă.