Roger Federer, locul 3 mondial, calificat în finala turneului de la Wimbledon, a declarat că Simona Halep trebuie să intre pe teren cu mentalitate de învingătoare la meciul cu Serena Williams, transmite News.ro.
Întrebat ce sfat i-ar da Simonei Halep, el a răspuns:"Să încerce să câștige", iar apoi a continuat:
"Cred că trebuie să intre cu mentalitate de învingătoare, nu că este doar fericită că este în finală și joacă împotriva Serenei și gata atât a fost. Trebuie să se gândească la faptul că a a ajuns aici și merită să fie aici, pentru că nu ajungi în finală la Wimbledon dacă nu joci grozav. Adică sunt unii care o fac, dar aici nu este cazul. Trebuie să te bucuri de moment, dar asta mai mult după ce câștigi. Trebuie să fie concentrată, ea a mai câștigat un grand slam și știe ce are de făcut", a declarat Federer, în conferința de presă de după meciul cu Rafael Nadal.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ambasada SUA la București a transmis un mesaj pe Facebook înaintea partidei Simona Halep - Serena Williams, din finala turneului de la Wimbledon.
”Cu Simona și Serena. Lângă ele suntem noi, așteptând cu nerăbdare ️finala de azi, de la Wimbledon. Le iubim pe amândouă, așa că azi nu ținem cu nimeni, doar ne bucurăm de frumusețea tenisului. Hai, România! Go, USA!”, scrie pe pagina de Facebook a reprezentanței diplomatice.
Simona Halep, locul 7 WTA și cap de serie numărul 7, joacă sâmbătă, la Wimbledon, în compania Serenei Williams, cap de serie 10, a cincea finală de grand slam, a treia de turneu în acest an și cea cu numărul 36 (în total) din carieră, la simplu. Jucătoarea română a câștigat un singur grand slam, la Roland Garros, anul trecut.
CITEȘTE ȘI Olanda vrea să îl propună pe Jeroen Dijsselbloem pentru postul de director al FMIMeciul începe la ora 16.00 și este transmis de Eurosport.
Williams va juca a XI-a finală la Wimbledon, câștigând grand slam-ul londonez de șapte ori.
Serena Williams conduce cu scorul de 9-1 în întâlnirile directe cu Simona Halep. Ultima dată ele s-au întâlnit în optimile de finală ale Australian Open, în acest an, când americanca s-a impus scorul de 6-1, 4-6, 6-4. Aceasta a fost prima partidă dintre cele două după ce Serena Williams a devenit mamă, în septembrie 2017.
Simona Halep a câștigat singurul ei meci în 2014, scor 6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor. Williams și-a lua revanșa în finală, impunându-se cu 6-3, 6-0.
Cele două au mai jucat o finală, în 2015, la Cincinnati, când tot Serena a câștigat, cu 6-3, 7-6 (5).
Jucătoarea americană vizează titlu de grand slam cu numărul 24, cu care ar egala-o pe Margaret Court, deținătoarea recordului.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Raiffeisen Bank pierde, pe fond, procesul împotriva ordinului ANPC prin care a fost obligată să reducă dobânzile la crediteSerena Williams nu a câștigat niciun trofeu de când a revenit în competiții, în martie 2018, dar a jucat două finale de grand slam, la Wimbledon și la US Open, ambele pierdute.
Halep a trecut în primul tur de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-4, 7-5, apoi de Mihaela Buzărnescu, scor 6-3, 4-6, 6-2, de Victoria Azarenka, scor 6-3, 6-1, de Cori Gauff, scor 6-3. 6-3. de Shuai Zhang, scor 7-6 (4), 6-1 și de Elina Svitolina, scor 6-1, 6-3.
Williams a trecut în primul tur de Giulia Gatto-Monticone, scor 6-4, 7-5, apoi de Kaja Juvan, scor 2-6, 6-2, 6-4, de Julia Goerges, scor 6-3, 6-4, de Carla Suarez Navarro, scor 6-2, 6-2, de Alison Riske, scor 6-4, 4-6, 6-3 și de Barbora Strycova, scor 6-1, 6-2.
CITEȘTE ȘI Cea mai mare mină de diamante din lume va fi închisăFinalele anterioare jucate de Simona Halep sunt următoarele:
Titluri WTA de simplu: 18 - Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), București (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), București (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) și Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele șase în 2013;
Finale WTA de simplu: 17 - Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 și Fes (WTA), în 2011 și 2010.
CITEȘTE ȘI Presa germană confirmă, România pierde o investiție: Fabrica VW - Skoda va fi construită în Izmir, Turcia, la presiunea statului Qatar, acționar al companieiSingurul român care a mai jucat finale la Wimbledon, la simplu, este Ilie Năstase, în 1972 și 1976, ambele pierdute.
Calificarea în finală este recompensată cu 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro) și cu 1.300 de puncte WTA. Câștigătoarea trofeului va primi 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) și 2.000 de puncte WTA.