Atacantul portughez al echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, a fost victima unei escrocherii timp de mai bine de trei ani de către o angajată a unei agenții de turism, informează Jornal de Noticias, citat de RMC Sport.
Jucătorul de 36 de ani a fost înșelat timp de mai bine de trei ani fără să-și dea seama. El a fost victima unei angajate a unei agenții de turism, Maria Silva, căreia îi încredințase cardurile de credit și codurile aferente, scrie News.ro.
Între februarie 2007 și iulie 2010, agenta a rezervat peste 200 de călătorii pe care vedeta portugheză nu le-a făcut, dar banii au intrat în contul ei. Suma totală a înșelătoriei este de 288.000 de euro și, potrivit cotidianului Jornal de Noticias, fostul jucător de la Real Madrid nu și-a dat seama că îi lipsesc banii.
El nu este singura victimă în acest caz. Agentul său, Jorge Mendes, companiile acestuia din urmă, Gestifute și Polaris, precum și jucătorii Nani și Manuel Fernandes au fost de asemenea înșelați pentru o sumă totală de 350.000 de euro.
Acuzata a fost condamnată la patru ani și jumătate de închisoare cu suspendare în 2017 de un tribunal din Porto. Agenta în vârstă de 53 de ani a acceptat să returneze banii foștilor ei clienți pentru a evita închisoarea.
Angajata a lucrat pentru compania Geostar și avea un birou în incinta Gestifute, la Porto, pentru a se opcupa de deplasările fotbaliștilor și ale familiilor acestora, reprezentați de această companie. Misiunea agentei era de a oferi un tratament personalizat și confidențial acestor clienți speciali și bogați. Ea a câștigat astfel încrederea mai multor jucători, printre care se numără și Cristiano Ronaldo.
În timpul fraudei, jucătorul s-a transferat de la Manchester United la Real Madrid pentru 94 de milioane de euro, în 2009. El a revenit la clubul englez în această vară.