INFOGRAFIC Pilonul 3 de pensii private facultative, plin de recorduri în 2024

INFOGRAFIC Pilonul 3 de pensii private facultative, plin de recorduri în 2024
scris luni, 10:35

Circa 133.000 de români au început în 2024 să economisească pentru vârsta retragerii prin fondurile de pensii private facultative (Pilonul 3), cu 40% mai mulți decât în 2023 și reprezentând un record istoric pentru numărul de clienți nou-atrași în sistem într-un singur an.

Numărul total al participanților la cele 10 fonduri de pensii facultative a ajuns la aproape 833.000 la finele lui 2024.

Urmărește-ne și pe Google News
O nouă companie de asigurări pentru șoferi intră în România CITEȘTE ȘI O nouă companie de asigurări pentru șoferi intră în România

În 2024, aceștia au virat către conturile personale din Pilonul 3 contribuții în valoare totală de 752 milioane lei, cu 25% mai mult decât în 2023 și de asemenea o valoare record pentru sistem.

Sumele totale administrate de Pilonul 3 (activele nete) au depășit 5,5 miliarde lei (1,1 miliarde euro) la finele lui 2024, cu 17% în creștere față de 2023, un maxim istoric pentru Pilonul 3.

De asemenea, cele 10 fonduri de pensii facultative au făcut în 2024 plăți în valoare de cca. 150 milioane lei (+32% față de 2023) către 11.800 de beneficiari (+5% față de 2023).

Plățile totale realizate de Pilonul 3 pe întreaga durata de funcționare (2007-2024) au atins 785 milioane lei către circa 91.000 de beneficiari.

INFOGRAFIC Pilonul 3 de pensii private facultative, plin de recorduri în 2024

La Pilonul 3 de pensii facultative pot contribui toți românii care înregistrează venituri de natură profesională (salariați și cei cu activități independente, asimilați salariaților), dar și angajatorii, care pot oferi contribuții suplimentare la Pilonul 3 în numele salariaților, ca parte a pachetului de beneficii extra-salariale.

Participanții la Pilonul 3 își pot retrage banii acumulați oricând după împlinirea vârstei de 60 de ani, ei putând să contribuie în continuare și după această vârstă.

Rechemare a peste 80.000 de vehicule Kia America, din cauza riscului declanșării incorecte a airbagurilor CITEȘTE ȘI Rechemare a peste 80.000 de vehicule Kia America, din cauza riscului declanșării incorecte a airbagurilor

Banii economisiți în Pilonul 3 pot fi primiți fie ca plată unică, fie în tranșe lunare egale pe durata a cel mult 5 ani. În cazul nefericit al decesului participantului, banii acumulați în Pilonul 3 revin moștenitorilor legali sau testamentari.

Pe întreaga durată de funcționare (2007-2024), fondurile de pensii facultative au generat un randament mediu anual de 6%, comparativ cu o rată medie anuală a inflației de 4,6%, conform calculelor APAPR. În termeni monetari, Pilonul 3 a generat un câștig pentru participanți în valoare de 1,45 miliarde de lei (291 mil. EUR), net de toate comisioanele, în plus față de contribuțiile primite în administrare.

În prezent, contribuțiile la Pilonul 3 sunt deductibile în limita a 400 euro / an atât pentru persoanele fizice, cât și pentru angajatori. Plafonul de deductibilitate nu a mai fost majorat din 2009.

viewscnt
Afla mai multe despre
pensii private facultative
romania
pilonul 3