Akcenta, furnizor de operațiuni de schimb valutar, deținut de Raiffeisen Bank International, l-a numit pe Daniel Bogiu în funcția de Country Manager în România, marcând astfel decizia strategică de a extinde prezența locală în fiecare județ și de a crește capacitatea de suport pentru clienții din România.
“Contextul economic global, marcat de o volatilitate crescută, ridică numeroase provocări antreprenorilor care operează cu plăți transfrontaliere și cursuri valutare multiple. Mandatul meu este acela de a construi raporturile personalizate, cât mai apropiate cu clienții din România”, spune Daniel Bogiu.
El va completa echipa de management la nivel național alături de Theodor Ștefanovici, Director Comercial pentru România.
„Piața românească are un potențial de afaceri uriaș și este foarte importantă pentru noi. Prin urmare, sunt încântat că Daniel, care are o experiență vastă în cadrul altor instituții financiare, preia conducerea întregii rețele de afaceri din România. Îl așteaptă o sarcină dificilă: să construiască o rețea de reprezentanți de vânzări care să poată răspunde personal și foarte rapid cerințelor specifice ale clienților noștri”, declară Milan Cerman, președintele Consiliului de Administrație.
În următoarea perioadă, noul Country Manager va dezvolta prezența fizică a companiei în teritoriu, cu o extindere a echipei de reprezentanți în Moldova și Dobrogea și creșterea echipelor din Muntenia și București. Ținta este ca, până la finalul acestui an, compania să fie reprezentată în fiecare județ din România, scopul final fiind creșterea organică a portofoliului de clienți al companiei.
În 2022, Akcenta România și-a extins portofoliul cu circa 490 de companii, având aproximativ 3.400 de clienți, și a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 398 milioane de euro. În ceea ce privește volumul tranzacțiilor de hedging în 2022, acestea au însumat 9,6 milioane de euro, o creștere de 600% față de 2021, în vreme ce numărul tranzacțiilor de hedging a crescut în anul precedent cu 450%, comparativ cu 2021.
Compania este unul dintre cei mai importanți comercianți de schimb valutar de pe piața cehă și din Europa Centrală, pe piață de 25 de ani și activă în Cehia, Slovacia, Germania, Polonia, România, Ungaria și Franța. Face parte din Grupul RBI (Grupul Raiffeisen Bank International) din anul 2021.