OFICIAL Topul universităților din România

OFICIAL Topul universităților din România

ASE București

scris 8 mai 2024

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București ocupă primele trei locuri în Metarankingul Național pe anul 2023 al instituțiilor de învățământ superior care a fost publicat de Ministerul Educației.

Locul patru este ocupat de Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, locul cinci de Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, iar locul șase de Universitatea "Transilvania" din Brașov, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
AstraZeneca a recunoscut, pentru prima dată, în documente din instanță, că vaccinul său anti-Covid poate provoca un efect secundar rar CITEȘTE ȘI AstraZeneca a recunoscut, pentru prima dată, în documente din instanță, că vaccinul său anti-Covid poate provoca un efect secundar rar

Pe locul șapte se află Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, pe locul opt Universitatea de Vest din Timișoara, pe locul nouă Academia de Studii Economice din București, iar pe locul zece Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Potrivit Ministerului Educației, Metarankingul Național este un mecanism de evaluare și ierarhizare a universităților din România, bazat pe analiza unor clasamente universitare internaționale recunoscute la nivel global de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG).

VIDEO Prima News: 1 Mai, mai scump la Mamaia decât în Dubai CITEȘTE ȘI VIDEO Prima News: 1 Mai, mai scump la Mamaia decât în Dubai

Topul primelor 10 universități din România în anul 2023 este similar cu cel din 2022, fiind ocupat de universități comprehensive, tehnice și de medicină.

"Metarankingul reprezintă un instrument de analiză precis și imparțial, care promovează alocarea echitabilă a finanțării cercetării universitare pe baza performanței dovedite și identificarea nevoilor pentru atingerea și susținerea excelenței în educație și cercetare", transmite Ministerul Educației într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, obiectivele specifice ale Metarankingului Național vizează identificarea instituțiilor de învățământ superior performante din punct de vedere al activității științifice și al contribuției lor la comunitatea academică internațională, reflectată prin prezența în cele mai importante clasamente internaționale ale universităților europene și occidentale, precum și ierarhizarea acestora pe baza punctajului obținut în urma aplicării metodologiei standardizate aferente exercițiului național de metaranking.

EXCLUSIV DOCUMENT Grupul austriac Kontron (fost S&T) a planificat declanșarea unui proces de concediere colectivă în România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT Grupul austriac Kontron (fost S&T) a planificat declanșarea unui proces de concediere colectivă în România

De asemenea, se urmărește să se ofere un instrument de analiză adecvat pentru managementul academic național, un instrument cât mai obiectiv și transparent care poate fi folosit pentru a obține o viziune mai clară și mai cuprinzătoare asupra impactului universităților românești în cadrul comunității academice internaționale și luarea unor decizii mai informate și mai eficiente în ceea ce privește finanțarea cercetării în instituțiile de învățământ superior. 

viewscnt
Afla mai multe despre
universitati
top