LVMH renunță la colaborarea cu fermele de crocodili, în urma criticilor formulate de PETA

LVMH renunță la colaborarea cu fermele de crocodili, în urma criticilor formulate de PETA
scris 14 ian 2017

Producătorul de articole și accesorii de lux LVMH a anunțat vineri că unul dintre brandurile sale celebre, Louis Vuitton, a încetat orice colaborare comercială cu fermele de crocodili din Vietnam, despre care PETA, o cunoscută organizație pentru drepturile animalelor, a afirmat că aplică tratamente abuzive animalelor sale, ale căror piei sunt utilizate în producția de genți, poșete și alte accesorii din industria modei, informează Reuters.

”Grupul LVMH și furnizorii săi au încetat orice formă de comerț în 2014 cu fermele numite de PETA”, au anunțat reprezentanții grupului, vineri, adăugând că această companie își procură piei de crocodil de la alți furnizori din Asia, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Organizația PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) a anunțat, joi, că a cumpărat acțiuni ale grupului LVMH pentru a pune presiune pe managerii companiei franceze, în scopul de a îi convinge să nu mai vândă produse realizate din pielea unor animale exotice.

PETA, care militează de mulți ani pentru o schimbare radicală a politicilor practicate în cadrul industriei bunurilor de lux, a dat publicității și un film ce prezintă condițiile deplorabile în care trăiesc animalele crescute în fermele care sunt furnizori ai grupului LVMH. PETA nu a făcut publice numele acelor ferme.

Versiunea clasică a jocului Monopoly își schimbă pionii după 82 de ani, cu piese votate de fanii din întreaga lume CITEȘTE ȘI Versiunea clasică a jocului Monopoly își schimbă pionii după 82 de ani, cu piese votate de fanii din întreaga lume

LVMH este cel mai mare grup de produse și accesorii de lux din lume. Compania deține brandurile Luis Vuitton, Champagne, Hennessy și casele de modă Fendi și Marc Jacobs.

De asemenea, compania comercializează parfumuri, produse cosmetice, bijuterii și ceasuri.

Aceasta nu este însă prima campanie de acest tip ce a fost inițiată de PETA. În 2015, organizația a anunțat că brandul Hermes se aprovizionează cu piei de crocodili de la o fermă din Texas, pe care a acuzat-o de tratament abuziv asupra animalelor.

Actrița și cântăreața Jane Birkin a reacționat la scurt timp după acel anunț, cerând brandului Hermes să îi elimine numele din denumirea oficială a celebrei genți Birkin, unul dintre cele mai bine vândute articole ale companiei.

Hermes a anunțat că a investigat acele acuzații și a asigurat-o pe Jane Birkin că a impus cele mai înalte standarde etice în privința tratamentului la care sunt supuși crocodilii din fermele furnizorilor săi. De asemenea, brandul Hermes a anunțat că a operează controale lunare în acele ferme.

viewscnt
Afla mai multe despre
lvmh
peta