”Eisberg”, un tablou de Gerhard Richter, estimat între 9 milioane și 14 milioane de euro, scos la licitație

”Eisberg”, un tablou de Gerhard Richter, estimat între 9 milioane și 14 milioane de euro, scos la licitație
scris 30 ian 2017

”Eisberg”, o pictură fotografică reprezentând un peisaj glacial, realizată în 1982, va fi propusă spre vânzare publică, în premieră, la o licitație de artă contemporană ce va fi organizată de casa Sotheby's la Londra, pe 8 martie. Tabloul, estimat între 9 milioane și 14 milioane de euro, s-a aflat în aceeași colecție privată europeană de când a fost achiziționat din atelierul pictorului german în 1983, informează Le Figaro.

Tabloul seamănă uluitor de mult cu o fotografie și prezintă aisberguri care plutesc pe o mare calmă, sub un cer gri perlat. Acest tablou, din care se degajă o puternică impresie de serenitate, este considerat unul dintre cele mai frumoase peisaje pictate de Gerhard Richter, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Artistul german, care va împlini vârsta de 85 de ani pe 9 februarie, a pictat tabloul ”Eisberg” în 1982. Pentru prima dată, această lucrare de mari dimensiuni - 101 x 151 centimetri - va fi propus spre vânzare printr-o licitație publică organizată de casa Sotheby's, la Londra, pe 8 martie, în cadrul unui eveniment dedicat artei contemporane.

Capodopera se află în aceeași colecție privată europeană de la achiziționarea sa din atelierul artistului, în 1983.

Gerhard Richter l-a realizat după divorțul de soția lui, Ema, în 1981, au precizat reprezentanții casei Sotheby's. ”Gerhard și Ema fuseseră căsătoriți timp de 25 de ani, însă Gerhard Richter trăia pe atunci cu o tânără artistă, Isa Genzken, de la începutul anilor 1980. Potrivit biografului pictorului, Dietmar Elger, «Eisberg» reflectă speranța pierdută a artistului în perspectiva unei vieți de familie fericite și marchează un punct final pentru o perioadă dificilă din viața lui”, au precizat organizatorii licitației.

Compoziția dramatică a operei a fost executată pe baza unor fotografii realizate de artistul german în timpul unei expediții în Antarctica, în Groenlanda, în 1973.

FOTO Conacul Alexandrescu de la Guranda, estimat la 700.000 de euro, este scos la licitație CITEȘTE ȘI FOTO Conacul Alexandrescu de la Guranda, estimat la 700.000 de euro, este scos la licitație

Estimat între 8 milioane și 12 milioane de lire sterline (9 milioane - 14 milioane de euro), ”Eisberg” este cea mai mare dintr-o serie de trei picturi pe aceeași temă. Cea de-a doua ca mărime este conservată în colecția soților Doris și Donald Fisher, fiind promisă Muzeului de artă modernă din San Francisco. Cea de-a treia, ”Eis”, pictată în 1981, a fost vândută cu 4,3 milioane de lire sterline la o licitație organizată de casa Sotheby's la Londra în anului 2012.

viewscnt
Afla mai multe despre
eisberg
gerhard richter