Creatorul de pantofi Jimmy Choo își scoate compania la vânzare

Creatorul de pantofi Jimmy Choo își scoate compania la vânzare
scris 24 apr 2017

Jimmy Choo, un celebru creator de pantofi de lux, a anunțat luni că își scoate compania la vânzare, pentru a ”maximiza” câștigurile financiare pentru acționarii firmei, la doi ani după listarea acesteia la Bursa din Londra, informează lepoint.fr.

”Consiliul de administrație al companiei Jimmy Choo a anunțat că a decis o trecere în revistă strategică a opțiunilor deschise pentru a maximiza valoarea pentru acționari și că a început să caute oferte pentru preluarea întreprinderii”, au precizat reprezentanții companiei într-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

Aceiași reprezentanți au transmis că, pentru moment, nu se află în posesia niciunei oferte, dar au explicat că ar putea să demareze runde de discuții informale cu orice cumpărător potențial, scrie News.ro.

Acționarul principal al companiei Jimmy Choo, societatea de investiții JAB Luxury, cu sediul în Luxemburg, care deține 67,66% din capital, a explicat într-un comunicat separat că va susține acest proces în punere în vânzare, deși nu este sigură de faptul că tranzacția va fi finalizată.

O lucrare din seria Muza adormită a lui Brâncuși va fi vândută în licitație la New York cu estimare între 20 și 30 milioane de dolari CITEȘTE ȘI O lucrare din seria Muza adormită a lui Brâncuși va fi vândută în licitație la New York cu estimare între 20 și 30 milioane de dolari

Înființată în urmă cu 20 de ani de designerul de origine malaysiană Jimmy Choo și o editoare de la revista de modă Vogue, care își deschisese un prim magazin la Londra, compania Jimmy Choo comercializează pantofi de lux și a colaborat de-a lungul anilor cu personalități precum Michelle Obama, Kate Middleton, Nicole Kidman și Lady Gaga.

La sfârșitul anului 2014, JAB Luxury a plasat la bursă un sfert din capitalul companiei Jimmy Cho. Potrivit cotațiilor bursiere de luni dimineață, societatea are în prezent o valoare de peste 800 de milioane de lire sterline (950 milioane de euro).

Compania Jimmy Choo are peste 150 de magazine în toată lumea și deține reprezentanțe în cele mai prestigioase lanțuri de magazine de pe planetă.

În 2016, societatea a relizat o cifră de afaceri de 364 de milioane de lire sterline (435 milioane de euro) și a obținut un profit net de 15,4 milioane de lire sterline (18 milioane de euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
jimmy choo