În cadrul unui eveniment organizat la New York, Microsoft a prezentat Surface Studio, un PC de tip all-in-one care arată spectaculos și costă pe măsură.
Conceptul all-in-one desemnează acele PC-uri compuse dintr-un monitor și o unitate de mici dimensiuni, care, de multe ori, sunt alipite. Dincolo de faptul că sunt mult mai elegante decât computerele clasice, acest gen de PC-uri ocupă și mai puțin spațiu.
Surface Studio nu este un all-in-one obișnuit, ci se adresează în principal creativilor. Ecranul acestuia poate fi împins până formează un unghi de numai 20 de grade cu suprafața pe care stă și poate fi folosit împreună cu un stylus.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Monitorul touch de 28 inch cu un raport 3:2 al imaginii, 4500 x 3000 pixeli și o densitate de 192 PPI, măsoară numai 12,5 mm grosime, fiind, conform Microsoft, cel mai subțire monitor din lume. Acesta permite schimbarea rapidă a paletei de culori, un aspect pe care designerii, de exemplu, îl vor aprecia.
În afară de stylus, noul PC mai poate fi controlat cu ajutorul lui Surface Dial, un dispozitiv rotund care poate fi plasat direct pe ecran pentru a deschide și controla diverse meniuri și palete care necesită un reglaj fin.
În ceea ce privește dotările tehnice, vor exista mai multe versiuni care vor include un procesor Intel Core i5 sau i7 din a șasea generație, spațiu de stocare hibrid de 1 TB sau 2 TB, 8 GB, 16 GB sau 32 GB memorie RAM și GeForce GTX 965M 2GB sau GTX 980M 4GB placă video.
Noul Surface Studio va fi disponibil în cantități limitate, conform declarației oficiale Microsoft, începând cu luna decembrie și va avea prețuri, în funcție de versiunea aleasă, între 3.000 de dolari și 4.200 de dolari.