Șeful Apple, Tim Cook, s-a arătat sceptic în ceea ce privește șansele Apple de a satisface cererea pentru noile modele de iPhone în ultimul trimestru al anului.
După al treilea trimestru consecutiv pe minus și prima scădere anuală a veniturilor din ultimii 15 ani, există o presiune enormă pentru Apple în ceea ce privește rezultatele financiare ale trimestrului următor, care coincide cu Sărbătorile de iarnă și care, în mod tradițional, a fost mereu foarte bun pentru Apple.
Întrebarea care se pune nu este cum poate Apple convinge lumea să cumpere, ci dacă Apple va putea satisface cererea. Răspunzând la această problemă, Tim Cook, șeful Apple, a spus că, dacă în cazul lui iPhone 7 Apple va reuși să satisfacă cererea, nu este sigur că același lucru se va întâmpla și în cazul modelului iPhone 7 Plus.
CITEȘTE ȘI Apple lansează iOS 10.1, cu mod de portrete pentru iPhone 7 Plus”Vindem tot ce producem”, a fost declarația exactă a șefului Apple și, deloc surprinzător, același lucru l-a spus și Luca Maestri, CFO-ul Apple. Problema ține de aprovizionare, furnizorii Apple nefăcând față cererii care, în cazul lui iPhone 7 Plus, a depășit așteptările Apple.
De ce nu a preconizat Apple corect cererea pentru iPhone 7 Plus? Unul dintre răspunsuri este că nu avea cum să prevadă eliminarea din joc a principalului concurent, Galaxy Note 7 al celor de la Samsung. Cu siguranță, problemele Samsung generează o creștere pentru cererea de iPhone 7 Plus.
Problemele de satisfacere a cererii se văd deja în timpii de livrare pentru comenzile făcute pe site-ul oficial Apple. Termenul de livrare pentru iPhone 7 Plus este estimat în acest moment la câteva săptămâni.