Super Mario Run doboară recordul pentru cea mai descărcată aplicație în ziua lansării

Super Mario Run doboară recordul pentru cea mai descărcată aplicație în ziua lansării
scris 19 dec 2016

Super Mario Run a devenit aplicația cu cele mai multe instalări în prima zi de la lansare, doborând recordul deținut până acum de Pokemon Go.

Conform companiei de statistică și marketing pentru aplicații de smartphone Apptopia, Super Mario Run a devenit cea mai descărcată aplicație din App Store în prima zi de existență. Aceasta a fost descărcată de 2,85 milioane de ori.

Urmărește-ne și pe Google News

Recordul anterior era deținut de alt joc, Pokemon Go, care a fost descărcat de 900.000 de ori în prima zi. Diferența mare de volum vine din modul diferit de lansare de care au avut parte cele două, dar și din promovare.

Facebook Messenger primește o cameră foto care aplică efecte în timp real CITEȘTE ȘI Facebook Messenger primește o cameră foto care aplică efecte în timp real

În primul rând, Pokemon Go a fost disponibil la început într-un număr limitat de țări, pe când Super Mario Run s-a bucurat de o lansare globală, putând fi descărcat din primul minut în 150 de țări din întreaga lume.

În al doilea rând, spre deosebire de Pokemon Go, Super Mario Run a beneficiat de o promovare mult mai agresivă, la aceasta contribuind inclusiv Apple. Jocul a fost prezentat prima oară în cadrul evenimentului oficial de lansare a lui iPhone 7.

Super Mario Run este primul joc oficial care aduce celebra franciză pe platformele mobile. Dezvoltat pentru Android și iOS, acesta este disponibil în prezent doar pe platforma celor de la Apple, urmând că utilizatori de dispozitive cu Android să-l poată juca abia anul viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
supr mario run
ios