Japonezii de la Sony au prezentat în cadrul târgului IFA 2016 două nouă noi modele de smartphone-uri, vârful de gamă Xperia XZ și mai micul Xperia X Compact.
Xperia XZ, cel care va concura cu mult mai mediatizatele flagship-uri ale rivalilor de la Samsung, este imaginea unei companii care, în calitate de producător de smartphone-uri, încearcă din răsputeri să se ridice la înălțimea concurenței și a fanilor pe care încă îi mai are.
Noul vârf de gamă, deși lasă în continuare impresia unui telefon pătrățos, nu mai face uz de atât de multe unghiuri drepte. Marginile din dreapta și din stânga ecranului sunt înguste și rotunjite. În schimb, sunt dezamăgitoare spațiile prea mari de sub și de deasupra ecranului.
Device-ul nu are butoane fizice sub ecran, navigarea în cadrul sistemului de operare făcându-se exclusiv prin intermediul clasicelor butoane virtuale ale Android-ului. De aceea, pe o parte, este cu atât mai neplăcut spațiul mare sub ecran și, pe de altă partă, Sony a integrat cititorul de amprente pe baza căruia se securizează accesul pe butonul de Power, plasat pe marginea din dreapta ecranului.
În ceea ce privește dotările tehnice, avem de-a face cu un ecran IPS de 5,2 inch cu rezoluție full HD. Procesorul Snapdragon 820, tipic pentru flagship-urile din 2016, este acompaniat de numai 3 GB memorie RAM. Iar asta este surprinzător nu doar prin prisma comparației cu alți producători, care au sărit deja la 6 GB, ci și dacă ne gândim că vorbim de un model de top dotat cu Android, sistem de operare a cărui performanță depinde mult de cantitatea de memorie.
Xperia XZ oferă 32 GB spațiu intern de stocare, ce poate fi completat cu încă cel mult 200 GB ai unui card microSD. Cei de la Sony au renunțat la clasicul port microUSB în favoarea noului standard, USB-C.
CITEȘTE ȘI Lenovo surprinde cu o tabletă cel puțin atipică, Yoga BookCamera foto se laudă cu un senzor nou, IMX300, cu 23 MP, o diafragmă f/2.0 și un nou sistem de autofocus, în ton cu concurența. Focusarea automată se face cu ajutorul laserului, diferența de culoare și prin phase detection.
Din păcate, camera foto nu este dotată cu stabilizare optică. În schimb, producătorul încearcă să compenseze prin controlul manual al timpului de expunere și captura video în format 4K.
Sony a ales o baterie de 2.900 mAh, sub ceea ce oferă telefoanele concurenței, care a folosit în general baterii de 3.000 mAh. Totuși, aceasta poate fi încărcată rapid, grație sistemeului Quick Charge al celor de la Qualcomm.
Xperia XZ va fi lansat în luna octombrie. Cei de la Sony nu au menționat și prețul, dar este de așteptat ca acesta să nu fie sub 700 de euro.
CITEȘTE ȘI Logitech lansează un mouse care poate fi folosit pe mai multe dispozitive în același timpCel de-al doilea model, Xperia X Compact, este menit să acopere zona de mijloc a pieței. Și, în fapt, este un XZ mai mic și cu dotări nu cu mult mai slabe.
Juniorul are un ecran 4,6 inch, cu rezoluție HD, ceea ce va fi pe placul celor care încă nu s-au adaptat la moda smartphone-urilor cu ecrane imense.
Deși dispune de un procesor mai slab, este vorba de Snapdragon 650, luând în considerare dimensiunea și rezoluția, Xperia X Compact ar putea oferi o performanță asemănătoare flagship-ului căruia-i seamănă.
Xperia X Compact are tot 3 GB memorie RAM, cantitate mult mai potrivită unui telefon din clasa de mijloc.
CITEȘTE ȘI Google ar putea renunța la brandul Nexus încă de anul acestaCu excepția capturii video limitate la formatul full HD, camera foto a mezinului are aceleași caracteristici tehnice, incluzând aici rezoluția și sistemul de autofocus.
Bateria de 2.700 de mAh, deși puțin mai mică decât cea cu care este dotat modelul XZ, are toate șansele să ofere o autonomie mai bună, ținând cont de procesor și de dimensiunea ecranului.
În cazul în care Sony nu va strica impresia excelentă lăsată de Xperia X Compact printr-un preț prea mare, acesta este, la o primă impresie, mult mai interesant decât flagship-ul care ar fi trebuit să impresioneze.