Skype pentru smartphone suportă conferințe video cu 25 de conexiuni simultane

Skype pentru smartphone suportă conferințe video cu 25 de conexiuni simultane
scris 18 feb 2016

Începând de azi, versiunea Skype de smartphone oferă posibilitatea comunicării video pe grupuri de mai mulți utilizatori.

Grupurile de video chat, deși pot părea o chestiune banală la prima vedere, reprezintă o funcție care necesită multă putere de procesare. Din acest motiv, Microsoft a avut nevoie de timp și de ajutorul Intel pentru a integra codecul audio SILK, dezvoltat de echipa Skype, pe serverele proprii Azure.

Urmărește-ne și pe Google News

Acum că partea tehnică a fost pusă la punct, Skype permite crearea grupurilor de discuții video la care se pot conecta până la 25 de device-uri.

Până acum, o conferință video pe Skype presupunea cel mult două conexiuni, ceea ce obliga participanții de la cele două capete ale convorbirii să se grupeze fiecare în câte un loc. Acum, dacă la convorbiri nu participă mai mult de 25 de persoane, fiecare se poate conecta de pe propriul dispozitiv, de oriunde se află.

De această facilitate se vor bucura în primul rând companiile, care vor putea stabili conferințe video mai flexibile.

Skype nu este prima aplicație de acest gen care să ofere suport pentru grupuri de video chat, Hangouts a celor de la Google având o funcție similară dar limitată la 10 conexiuni. Pe de altă parte, un alt competitor important, FaceTime a celor de la Apple, încă nu are așa ceva.

Suportul pentru grupuri de video chat începe să fie implementat începând de azi în Europa și Statele Unite pe dispozitivele cu Android și iOS.

viewscnt
Afla mai multe despre
skype
chat
video
android
ios
amsrtphone