Samsung neagă informațiile conform cărora și smartphone-ul Galaxy S7 are probleme cu bateriile

Samsung neagă informațiile conform cărora și smartphone-ul Galaxy S7 are probleme cu bateriile
scris 21 nov 2016

Gigantul coreean Samsung a emis un comunicat de presă în care susține că Galaxy S7 este un smartphone sigur și nu are probleme cu bateria.

Cei de la Samsung s-au văzut nevoiți să emită un comunicat după ce mai multe cazuri în care smartphone-ul Galaxy S7 s-a defectat au apărut în presă. Un paramedic și un reporter din Statele Unite, plus o mamă din Australia, susțin fiecare că modelul de Galaxy S7 pe care-l dețineau a început să scoată fum.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania coreeană a negat că problemele respective ar fi ca urmare a unei defecțiuni interne, ci că în toate cele trei cazuri existe indicii clare de șocuri externe.

În același timp, Samsung este acuzată în Statele Unite că problemele cu bateria nu sunt limitate doar la modelul Note 7, ci și că smartphone-uri mai vechi ale companiei ar suferi de aceeași problemă.

Este lesne de înțeles că. pentru Samsung. o extindere a percepției de “smartphone-uri explozive” ar fi dezastruoasă. Ca lumea să creadă că toate telefoanele producătorului coreean ar putea suferi de același defect ca Note 7 este ultimul lucru pe care cei de la Samsung și-l doresc.

Apple ar putea aduce modificări gamei de tablete lansate în primăvara anului viitor CITEȘTE ȘI Apple ar putea aduce modificări gamei de tablete lansate în primăvara anului viitor

În fapt, Samsung a încercat pe mai multe căi, inclusiv prin bonusuri financiare, să-i convingă pe cei rămași fără Note 7 să aleagă Galaxy S7. Dacă Galaxy S7 ar fi dovedit că are aceleași probleme ca Note 7, ar însemna că Samsung nu mai are pe piață niciun flagship până anul viitor, când vor fi lansate Galaxy S8 și, mai apoi, Note 8.

Perioada în care apar aceste informații duc, însă, cu gândul mai degrabă la o dezinformare căreia îi poate cădea victimă compania coreeană. Galaxy S7 este disponibil pe piață din primăvara acestui an, iar până la incidentele cu Note 7 nu a existat niciun indiciu că ar avea astfel de probleme. Acestea au început să apară abia după episodul Note 7.

Samsung a retras definitiv smartphone-ul Note 7 după ce mai multe modele au explodat, iar producătorul nu a reușit să depisteze problema. Drept urmare, profitul de la an la an al companiei coreene a scăzut în ultimul trimestru cu 30 de procente.

Până acum, au fost vândute peste 10 milioane de modele Galaxy S7.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
galaxy s7