Netflix a adăugat o opțiune nouă în cadrul aplicațiilor sale de smartphone și tabletă care le permite utilizatorilor să opteze între o calitate mai ridicată a imaginii și un trafic mai mic pe conexiunea de date.
În mod tradițional, Netflix gestiona automat compresia video și traficul realizat de aplicațiile sale mobile. Setarea automată folosită de Netflix oferă aproximativ trei ore de filme și seriale în 1 GB de date.
Cea mai nouă versiune a aplicației Netflix le dă posibilitatea utilizatorului să dezactiveze compresia automată și să aleagă între patru noi opțiuni:
- Consum redus - 4 ore de video per GB
- Consum mediu - 2 ore de video per GB
- Consum ridicat - o oră de video per GB
- Nelimitat - se încarcă versiunea necompresată a fișierului
Cu cât compresia este mai mare, adică mai multe ore de video își fac loc într-un gigabyte de date, cu atât calitatea imaginii este mai mică.
Această opțiune, valabilă doar pentru conexiunile de date, le permite celor care au un plan limitat de trafic la abonament sau cartelă să gestioneze mai bine consumul făcut de aplicația Netflix.
Anunțată încă de la începutul lunii martie, opțiunea care este acum disponibilă în cadrul aplicațiilor de Android și iOS este cu atât mai binevenită cu este cunoscut faptul că în topul traficului realizate de dispozitivele mobile (și nu numai) se află conținutul video.
În Statele Unite, de exemplu, Netflix se află pe locul 9 în ceea ce privește download-ul făcut, depășind site-urile Google, cu excepția YouTube care este liderul (încă) detașat.
Oricât de utilă ar fi noua facilitate Netflix, utilizatorii trebuie să țină cont că punerea opțiunii în aplicare depinde și de alte considerente, precum semnalul și calitatea conexiunii de date care variază destul de mult.