Galaxy Note 8 ar putea avea un ecran imens și toate funcțiile importante care nu au ajuns pe Galaxy S8

Galaxy Note 8 ar putea avea un ecran imens și toate funcțiile importante care nu au ajuns pe Galaxy S8
scris 30 mai 2017

Următorul smartphone din seria Galaxy Note ar putea folosi cea mai importantă facilitate a lui Galaxy S8 și ar putea plusa cu alte două dotări tehnice care nu au fost posibile în primăvară.

O filmare video publicată pe Twitter de un utilizator coreean care pare să arate partea frontală a ramei care va sta la baza celui de-al doilea flagship pe care Samsung îl va lansa anul acesta, Galaxy Note 8, arată un ecran care se apropie de dimensiunile unei tablete.

Urmărește-ne și pe Google News

Prin tradiție, seria Galaxy Note a fost compusă din telefoane cu ecran mare, de regulă dotate și cu un stylus. Însă, 6,3 inch, cât se pare că va avea ecranul lui Note 8, este mult și pentru această gamă de smartphone-uri.

Apple construiește un chip dedicat special inteligenței artificiale CITEȘTE ȘI Apple construiește un chip dedicat special inteligenței artificiale

În fapt, dacă se va adeveri informația, Note 8 va deveni telefonul Samsung cu cel mai mare ecran. Producătorul coreean a mai avut un singur telefon care a atins această dimensiune. Se întâmpla în 2013, iar telefonul se numea Galaxy Mega.

Cum era de așteptat, se pare că Infinity Display, ecranul care ocupă un mare procent din suprafața telefonului și duce la îngustarea drastică a ramelor laterale, va fi montat și pe Note 8, acesta devenind al doilea smartphone, după Galaxy S7, care beneficiază de această tehnologie.

În plus, se pare că Samsung va reuși să integreze senzorul de amprente în ecran, cum a dorit să facă și în cazul lui Galaxy S7 dar nu a fost posibil. Cu alte cuvinte, citirea amprentelor nu se va mai face printr-un buton de pe spatele telefonului, ci direct prin atingerea ecranului.

Galaxy S8 se vinde de două ori mai bine decât S7 CITEȘTE ȘI Galaxy S8 se vinde de două ori mai bine decât S7

De asemenea, Note 8 se pare că va oferi un sistem foto dual, care era așteptat, și el, la Galaxy S7. Samsung a întârziat mult în adoptarea acestei tehnologii, pe care alți producători de smartphone-uri cu Android și chiar Apple o oferă deja.

Așteptările de la Note 8 sunt mari și toată lumea va urmări să vadă cum merge urmașul lui Note 7, smartphone-ul pe care Samsung l-a retras complet de piață după problemele avute cu bateria.

În mod tradițional, Samsung lansa un nou telefon din seria Galaxy Note în septembrie. Anul trecut însă, pentru a sta mai mult pe piață înainte să apară iPhone 7, lansarea a fost devansată. Rămâne de văzut dacă producătorul coreean se va grăbi din nou, sau va reveni la lansarea de toamnă.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
galaxy note 8
smartphone