FOTO Noile telefoane Nexus ar putea fi construite integral din metal

FOTO Noile telefoane Nexus ar putea fi construite integral din metal
scris 17 aug 2016

Cu excepția ecranului, bineînțeles, se pare că Google va lansa în curând două noi telefoane din seria Nexus, ambele construite din metal.

În materie de gadgeturi, metalul este considerat un element premium. Deși producătorii preferau plasticul la început, criticile utilizatorilor i-au determinat să dezvolte smartphone-uri cu carcasă metalică. Chiar și Samsung, care s-a încăpățânat ani la rând să rămână la plastic, a făcut anul trecut, odată cu lansarea modelului Galaxy S6, trecerea la metal.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform unei imagini, ce pare să fie veritabilă și în care apare unul dintre cele două smartphone-uri Nexus care urmează a fi lansate, se pare că Google va opta pentru o construcție integrală din metal.

FOTO Noile telefoane Nexus ar putea fi construite integral din metal

În imagine apare modelul inferior, cu ecran de 5 inch, care ar urma să fie și mai ieftin. Logic ar fi ca, dacă modelul mai ieftin este construit din metal, același lucru să fie valabil și pentru modelul mai scump.

Google pregătește două smartphone-uri Nexus pentru această toamnă, ambele dezvoltate de HTC. Nume de cod Marlin, respectiv Sailfish, cele două dispozitive vor avea dimensiuni de 5,5 inch și 5 inch. Este un mic pas înapoi pentru Google, care a realizat că telefoanele Nexus de anul trecut erau prea mari, având 5,7 inch și 5,2 inch.

Deși are, începând de anul acesta, propria divizie de hardware, Google preferă în continuare să realizeze parteneriate cu alți producători pentru dezvoltarea smartphone-urilor din seria Nexus.

VIDEO Google lansează aplicația de video chat Duo CITEȘTE ȘI VIDEO Google lansează aplicația de video chat Duo

HTC pare partenerul ideal pentru Google, fiind unul dintre producătorii care s-au făcut remarcați de-a lungul timpului. Dată fiind situația financiară grea din care HTC nu reușește să iasă de câțiva ani, acest parteneriat pare a fi și o mână de ajutor din partea Google pentru unul dintre primii producători de smartphone-uri cu Android.

Taiwanezii de la HTC erau renumiți înainte de 2007 pentru smartphone-urile cu Windows Mobile pe care le realizau. În 2008, au sesizat oportunitatea pe care Android o reprezintă și nu au ezitat să devină unul dintre principalii promotorii ai Android-ului.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
htc
nexus
smartphone
android