​Cum oprești serviciile care te spionează din Windows 10

​Cum oprești serviciile care te spionează din Windows 10
scris 30 dec 2015

Windows 10 reprezintă o schimbare radicală de strategie pentru Microsoft, schimbare ce implică și modul în care este perceput utilizatorul.

Odată cu Windows 10, Microsoft aplică politicile de strângere și folosire a datelor pe care Google, de exemplu, le realizează de ani buni pe Android. În altă ordine de idei, Windows 10 trimite către serverele Microsoft o cantitate semnificativă de informații despre utilizator și calculatorul acestuia.

Urmărește-ne și pe Google News

Deși opțiunile de dezactivare a serviciilor de telemetrie există în Windows 10, acestea sunt răspândite atât de bine prin meniurile de configurare, încât face foarte dificilă oprirea tuturor "spionilor".

Din fericire, există aplicații care simplifică mult sarcina utilizatorilor care nu se simt confortabil știind că sunt monitorizați în permanență de sistemul de operare. O astfel de aplicație este W10Privacy.

W10Privacy oferă utilizatorului acces rapid la peste 100 de opțiuni și tweak-uri pentru Windows 10. Acestea sunt grupate pe tab-uri tematice, făcând și mai simplă misiunea utilizatorului. Dezactivarea zonei și a folosirii datelor personale de aplicațiile pentru Windows 10 sunt doar două astfel de opțiuni.

​Cum oprești serviciile care te spionează din Windows 10

Pentru ca utilizatorii începători să nu dezactiveze servicii importante ale sistemului de operare, opțiunile din W10Privacy sunt colorate cu verde, portocaliu și roșu, în funcție de implicațiile pe care fiecare modificare o poate avea asupra bunei funcționări a sistemului.

W10Privacy este o aplicație gratuită și poate fi descărcată de aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
windows 10
microsoft
intimitate