Producătorul taiwanez Asus și-a fixat un obiectiv mai mult decât îndrăzneț pentru anul acesta: dublarea numărului de smartphone-uri vândute.
Șeful companiei, Jerry Shen, a declarat pentru presa chineză că Asus are ca obiectiv creșterea cu câte 35-40 de milioane de smartphone-uri vândute în fiecare din următorii trei ani, pentru a ajunge la o cotă de 3% din totalul smartphone-urilor vândute.
În 2016, Asus a vândut aproximativ 20 de milioane de smartphone-uri, înregistrând o creștere de 5% față de anul precedent. 5 procente creștere în situația în care vânzările sunt foarte mici, comparativ cu liderii pieței, nu este ceea ce șeful companiei și-ar fi dorit.
Drept urmare, de la 20 de milioane la 40 de milioane de unități vândute, cât a fost fixat obiectivul pentru anul acesta, reprezintă o creștere cu 100% a vânzărilor, direct de la un modest 5%.
CITEȘTE ȘI LG promite că viitorul lor smartphone de top nu va explodaÎn 2016 Asus a reușit să atragă atenția utilizatorilor cu o serie de smartphone-uri, precum cele din seria ZenFone, care au reușit să ofere un raport preț - calitate foarte bun. În plus, compania taiwaneză pare să fi sesizat oportunitatea și “setea” utilizatorilor de smartphone-uri cu baterie mare, care să ofere o autonomie peste medie.
Problema Asus este că se află undeva la mijloc, între marii pești, gen Apple și Samsung, care beneficiază de resurse însemnate pe toate planurile și micii rechini chinezi care practică o politică de prețuri foarte agresivă și câștigă în mod constant cotă de piață în afara Chinei.
În 2017, Asus este așteptată să lanseze noua serie de smartphone-uri ZenFone, în frunte cu flagship-ul ZenFone 4.