Spotify închide serviciul de live audio Spotify Live

Spotify închide serviciul de live audio Spotify Live
scris 4 apr 2023

Aplicația de transmisiuni audio directe Spotify Live va fi închisă, după ce compania suedeză a integrat o parte din funcționalitatea acesteia în cadrul platformei de streaming.

Spotify anunță închiderea aplicației Spotify Live, însă, spune că va continua să explore oportunitățile pe care formatul live audio le poate oferi.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania suedeză a cumpărat Betty Labs cu 57 de milioane de euro  în martie 2021 și a devenit atunci proprietara serviciului Locker Room, pe care l-a redenumit Spotify Live și l-a lăsat să funcționeze separat de aplicația Spotify.

Spotify lansează o funcție prin care utilizatorii pot genera propriile liste personalizate de melodii CITEȘTE ȘI Spotify lansează o funcție prin care utilizatorii pot genera propriile liste personalizate de melodii

În aprilie 2022, o parte din funcționalitatea Spotify Live a fost integrată în aplicația Spotify. S-a renunțat atunci la funcțiile interactive, însă, creatorii au avut, dintr-o dată, un număr mult mai mare de potențiali ascultători.

Spotify a început de anul trecut să-și reducă ambițiile pe zona de live audio, renunțând la mai multe emisiuni, precum „Deux Me After Dark,” „Doughboys: Snack Pack,” „The Movie Buff” și „A Gay in the Life.”

După pandemie și finalul izolării, mai multe companii de tehnologie, inclusiv Meta, au realizat că potențialul acestui format audio nu mai este la fel de mare cum părea în 2020 și au închis mai multe proiecte similare.

viewscnt
Afla mai multe despre
spotify
live audio
spotify live