Serviciul de streaming video vândut de Amazon lansează cea mai importantă schimbare grafică din ultimii ani, inspirată, deloc discret, de la Netflix.
Indiferent de ce se poate spune despre Netflix pe partea din conținut, din punct de vedere tehnic este clar că cel mai important serviciu de streaming are cele mai bune aplicații și de la acestea s-au inspirat și concurenții.
Până acum, Prime Video a făcut excepție de la acest principiu, având o abordare proprie, însă, nu foarte inspirată în ceea ce privește grafica și funcționalitatea propriilor aplicații.
CITEȘTE ȘI Netflix a pierdut încă aproape un milion de abonațiAcum, însă, Amazon a decis să îmbrățișeze abordarea Netflix și să o aplice propriului serviciu de streaming, chiar dacă oamenii de marketing ai companiei spun că au lucrat și testat noua interfață vreme de 18 luni.
În primul rând, meniul de navigare, ce era plasat în partea de sus a ecranului, a fost mutat în stângă, așa cum este nu doar pe Netflix, ci la toate aplicațiile de televizor ale serviciilor majore de streaming.
În al doilea rând, există acum în cadrul ecranului principal topuri de conținut similare celor de pe Netflix, în care sunt afișate cele mai populare 10 filme sau seriale în regiune.
Dincolo de design, Prime Video păstrează vechile slăbiciuni și facilități. De exemplu, în cazul serialelor sunt încă listate separat sezoanele, ceea ce creează confuzie. Pe altă parte, este în continuare disponibilă funcția X-Ray, pe care doar Prima Video o are și care oferă chiar în timpul redării informații despre film, actori și chiar coloana sonoră.
Noua interfață este disponibilă pentru Android, Apple TV, Android TV, cele mai populare stick-uri de streaming și console de jocuri, însă, nu și pentru iOS, unde va fi lansată în lunile următoare.
În România, la 14 lei pe lună, Prime Video este cel mai ieftin serviciu important de streaming video.