Veniturile Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, au crescut cu circa 28,2% anul trecut, până la 54,6 milioane lire sterline (62,5 milioane euro), potrivit rezultatelor financiare preliminare ale companiei-mamă, lanțul britanic de cinematografe Cineworld.
În 2016, Cineworld a obținut venituri de 42,6 milioane lire în România.
Majorarea veniturilor a fost sprijinită de lansarea de noi săli de cinema, inclusiv inagurarea unei noi săli 4DX, la Brăila, dar și de investițiile în tehnologii, de o gamă variată de filme și de creșterea economiei românești.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
La finele anului trecut, Cinema City opera 25 de multiplexuri cu 231 de săli în România. Săptămâna trecută, compania a deschis cea de a cincea sală 4DX la nivel național, în incinta centrului comercial Iulius Mall din Cluj-Napoca. Investiția s-a ridicat la circa 800.000 de euro.
România este a cincea piață în funcție de venituri pentru grupul Cineworld, după Marea Britanie și Irlanda, Polonia, Israel și Ungaria. Grupul britanic opera, la 31 decembrie 2017, aproape 2.220 de săli de cinema în 9 țări europene.
Numărul nu include cele peste 7.300 de săli preluate o dată cu achiziția, în decembrie, a rivalului american Regal Entertainment Group în schimbul a 3,6 miliarde de dolari, tranzacție care a propulsat Cineworld pe locul doi în topul mondial al operatorilor de cinematografe.