Acțiunile europene au închis în creștere, vineri, cât și la nivelul săptămânii, după datele privind inflația din zona euro și piața muncii din SUA.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a urcat vineri cu 1,1%, în timp ce pe ansamblul săptămânii a avansat cu 3,4%, aceasta din urmă fiind cea mai bună performanță atins de la jumătatea lunii noiembrie, potrivit News.ro.
Toatre sectoarele au înregistrat o evoluție pozitivă, cea mai mare creștere, de 2,5% fiind consemnată de sectorul resurselor, în timp ce acțiunile companiilor din sectorul chimiei și cel al energiei au avansat cu aproximativ 1,9%.
CITEȘTE ȘI Dezvăluire - Cum și-a ascuns Abramovici averea înainte de sancțiuniInflația din zona euro a încetinit în decembrie pentru a doua lună consecutiv. Inflația generală, care include prețurile alimentelor și energiei a fost de 9,2% în termeni anuali, în decembrie, potrivit datelor preliminare publicate vineri de institutul european de statistică, Eurostat.
Indicele DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 1,2%, FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,87%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1,47%.