Guvernul Danemarcei vrea să construiască un pod peste marea Kattegat, între Aarhus, al doilea oraș ca mărime al țării, și capitala Copenhaga, atât pentru trenuri, cât și pentru mașini, proiect estimat la 136 miliarde de coroane daneze (20 miliarde de dolari), scrie publicația TheLocal.dk.
Ministerul danez al Transporturilor a publicat studiile preliminare de fezabilitate privind podul și a confirmat că a decis să înainteze proiectul, scrie News.ro.
Ministrul Transporturilor, Benny Engelbrecht, a declarat că podul este important "din perspectivă climatică", se arată într-un comunicat de presă.
CITEȘTE ȘI Operațiune surpriză: Compania marocană de stat OCP, cel mai mare producător de îngrășăminte fosfatice din lume, bate palma cu șeicul proprietar al Agricost și vine în România"Imaginați-vă cum o conexiune la Kattegat ar putea reduce numărul de zboruri interne ca urmare a timpilor de călătorie semnificativ mai mici dintre Jutland și Zealand (cea mai mare insulă a Danemarcei, n.r.)", se arată în declarație.
Guvernul anterior de centru-dreapta a anunțat în 2018 că va cheltui 60 de milioane de coroane daneze pe un studiu privind podul.
Potrivit unor studii anterioare, podul ar putea costa între 58 miliarde și 136 miliarde coroane daneze, costuri ce depind de calea ferată, dacă podul va fi tranzitat și de trenuri sau nu. Studiul de fezabilitate va arăta concluziile finale în 2021.
Proiectul va consta, cel mai probabil, din două poduri separate, unul de 18,3 km, între Hou, la sud de Aarhus, și insula Samsø, și altul care va face legătura între Samsö și Røsnæs, în Zealand.
Dar studiul are totodată în vedere și construcția unui singur pod mai lung care leagă peninsula Sjællands Odde de Djursland, la nord de Aarhus.
Propunerea a generat opoziție din partea conservatorilor care susțin că proiectarea și construcția unei autostrăzi care leagă podul de pe peninsula Røsnæs ar distruge o zonă de o mare frumusețe naturală.