PROFIT NEWS TV Iulian Ardeleanu, Director General în Ministerul de Finanțe: Impunerea obligativității eFactura în sistemul B2B necesită derogări de la Comisia Europeană. Ne-am gândit la o etapizare, care va ține cont de firmele mai mici

PROFIT NEWS TV Iulian Ardeleanu, Director General în Ministerul de Finanțe: Impunerea obligativității eFactura în sistemul B2B necesită derogări de la Comisia Europeană. Ne-am gândit la o etapizare, care va ține cont de firmele mai mici
scris 4 apr 2022

Ministerul Finanțelor așteaptă de la Comisia Europeană derogare pentru a introduce obligatoriu eFactura în relația dintre firme (business to business - B2B), iar acest sistem ar putea fi introdus etapizat pentru categoriile de firme, mai târziu pentru cele mici, a declarat, la PROFIT NEWS TV, Iulian Ardeleanu, Director General, Direcția generală de legislație fiscală și reglementări vamale și contabile din cadrul Ministerului Finanțelor. Reprezentatul Finanțelor a spus totodată că vor fi analizate și eventual operate modificări, dacă sunt considerate necesare, în cazuri precum cel menționat de Profit.ro privind obligativitatea magazinelor mici de a emite factură în sistemul eFactura atunci când vând produse cu risc fiscal ridicat.

eFactura

Urmărește-ne și pe Google News

Autoritățile au decis că furnizorii unor categorii de produse cu risc fiscal ridicat vor putea transmite opțional, de la 1 aprilie, facturile emise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în acest sistem, urmând ca de la 1 iulie furnizorii să fie obligați să transmită prin acest mecanism facturile emise. Cele cinci categorii de produse cu risc fiscal sunt următoarele: legume-fructe, băuturi alcoolice, construcții noi, produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș), precum și îmbrăcăminte-încălțăminte. Sistemul e-Factură a fost lansat în noiembrie opțional pentru achiziții publice, în relația dintre companii private și instituții de stat (B2G - business to government).

PROFIT NEWS TV Bogdan Iliescu, CEO BankSpot: Urmează să demarăm negocierile cu Banca Transilvania. Vrem să ne extindem serviciile și în domeniul imobiliar și cel al brokerajului CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Bogdan Iliescu, CEO BankSpot: Urmează să demarăm negocierile cu Banca Transilvania. Vrem să ne extindem serviciile și în domeniul imobiliar și cel al brokerajului

Sistemul este funcțional din noiembrie, dar numai opțional, pentru transmiterea de facturi în relația companiilor cu instituțiile de stat.

Numărul companiilor înscrise este de circa 1.800 înainte ca sistemul să fie extins, doar opțional de la 1 aprilie, pentru furnizorii de produse cu risc fiscal.

"La acest moment, avem un număr de aproximativ 1.800 de companii care s-au înrolat pentru a transmite factura prin opțiune prin acest sistem, urmând ca numărul lor să crească în următoarea perioadă, având în vedere și termenul de 1 aprilie comunicat pentru produsele cu risc fiscal ridicat", a declarat Ardeleanu.

Termene pentru eFactură

În prezent, nu se cunosc termenele la care eFactură ar urma să devină obligatoriu în relația business to government (B2G), dar nici termenele de la care va deveni opțional și ulterior obligatoriu în relația generală dintre firme, business to business (B2B).

Potrivit oficialului MF, termenul obligatoriu în relația B2B depinde de derogările așteptate de la Comisia Europeană.

PROFIT NEWS TV Felix Pătrășcanu, co-fondator FAN Courier: Cheltuielile noastre cu carburantul aproape că s-au dublat. S-ar putea să ieșim un pic șifonați CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Felix Pătrășcanu, co-fondator FAN Courier: Cheltuielile noastre cu carburantul aproape că s-au dublat. S-ar putea să ieșim un pic șifonați

Un alt element important este că sistemul obligatoriu B2B ar urma să intre, probabil, în vigoare etapizat, mai târziu pentru firmele mici.

"Așa cum se știe, TVA este guvernat la nivel european de o directivă. Deci, impunerea obligativității în sistemul business to business necesită derogări de la directiva TVA. Pentru a face obligatoriu acest sistem business to business, avem nevoie de derogări de la Comisia Europeană. 

Ministerul Finanțelor a făcut pași importanți, a transmis solicitarea de derogare de la sfârșitul anului trecut, și suntem în discuții cu Comisia Europeană referitor la termenele care permit implementarea obligatorie a sistemului business to business. Acest sistem business to business depinde de categoriile de contribuabili. Cred că va ține cont de care categorii de contribuabili vor intra obligatoriu în sistemul business to business. Ne-am gândit la o etapizare a business to business obligatoriu. 

Vom vedea la momentul potrivit care vor fi categoriile de contribuabili care vor intra în sistemul business to business obligatoriu etapizat. Modul de implementare nu ține de discuția cu CE, dar sunt făcute recomandări mai ales când este vorba despre contribuabilii din categoria mică, astfel încât să nu impunem sarcini suplimentare pentru genul ăsta de contribuabili. Deci, etapizarea va ține cont, probabil, într-o măsură mare, de tipul de contribuabil care e vizat", a spus Ardeleanu.

PROFIT NEWS TV Vicepreședintele ANIS avertizează cu privire la implementarea Cloud-ului Guvernamental: Descurajează achizițiile de tehnologii, va costa bani din bugetul de stat în fiecare an, pune monopol pe piață. Asta va fi realitatea! CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Vicepreședintele ANIS avertizează cu privire la implementarea Cloud-ului Guvernamental: Descurajează achizițiile de tehnologii, va costa bani din bugetul de stat în fiecare an, pune monopol pe piață. Asta va fi realitatea!

Profit.ro a scris anterior, citând un răspuns oficial al Ministerului Finanțelor, că magazinele de comerț cu amănuntul vor trebui să emită facturile, în cazul în care clienții le solicită, în sistemul e-Factura, dacă acestea vor avea înscrise și produse stabilite de ANAF ca fiind în categoria celor cu risc fiscal ridicat. De asemenea, bonurile fiscale care au înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului, considerate facturi simplificate, trebuie transmise în sistemul Ro e-Factura, potrivit unor lămuriri transmise Profit.ro de către Ministerul Finanțelor. Asta înseamnă că respectivii comercianți vor trebui să se înscrie în sistemul e-Factură.

"Legat de exemplul pe care l-ați dat, al micilor magazine care comercializează produse din categoria celor cu risc fiscal ridicat, aceștia trebuie să emită pentru livrările către populație bonuri fiscale, de către casele de marcat. Așa cum se știe, datele din casele de marcat ajung în serverele ANAF. În momentul în care un cumpărător persoană fizică își exercită opțiunea de a primi și o factură fiscală, pe lângă bonul fiscal pe care comerciantul are obligația să îl emită, cu siguranță pe acea reglementare, dacă acel produs face parte din categoria celor cu risc fiscal ridicat, factura va trebui raportată în sistemul e-Factură. În afară de situația expusă și de bonurile care îndeplinesc condițiile unei facturi simplificate, nu am primit până acum semnale din piață că ar mai fi reglaje de făcut", spune directorul.

PROFIT NEWS TV George Dorobanțu, Director General Aeroportul Otopeni: A început să se miște traficul și să ne revenim după pandemie. Sperăm ca până la finalul anului să ajungem la 10 milioane de pasageri CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV George Dorobanțu, Director General Aeroportul Otopeni: A început să se miște traficul și să ne revenim după pandemie. Sperăm ca până la finalul anului să ajungem la 10 milioane de pasageri

Finanțele vor analiza situațiile de acest tip atunci când apar, dar și pe cea menționată de Profit.ro, și vor opera modificări acolo unde acestea sunt necesare.

"Cadrul legal actual prevede că acolo unde este vorba despre factură, ea trebuie transmisă în sistemul e-Factură. Bineînțeles, o să facem evaluări, în funcție de care, dacă se va considera necesar, se va modifica cadrul actual. Avem în analiză astfel de propuneri (de modificare, n.r.)", a explicat șeful direcției de legislație fiscală.

eTransport

Ministerul Finanțelor a lansat, recent, un proiect de ordonanță pentru introducerea sistemului RO e-Transport, numit și Radarul Mărfurilor, prin care ANAF va monitoriza la nivel național transporturile de bunuri din categoria produselor cu risc fiscal ridicat. Măsura ar trebui să ajute autoritățile în combaterea evaziunii și a fost anunțată de Ministerul Finanțelor și de ANAF ca parte a unui pachet mai amplu ce vizează zonele din economie cu evaziune ridicată, din care face parte, de exemplu, și introducerea e-Factura opțional de la 1 aprilie și obligatoriu de la 1 iulie între privați pentru bunuri din categoria celor cu risc fiscal, precum legume, fructe, băuturi alcoolice, construcții noi, produse minerale, îmbrăcăminte și încălțăminte.

"Proiectul este postat pe site-ul Ministerului Finanțelor (secțiunea Transparență), este în avizare interinstituțională în momentul de față și așteptăm chiar săptămâna asta să primim o avizare, în principal din partea Ministerului Justiției, urmând ca ulterior să fie promovat proiectul în Guvern. Proiectul prevedea intrarea în vigoare, ca opțional, cu 1 aprilie, dar dacă se întârzie procesul de avizare interinstituțională, se vor decala un pic termenele. Vorbim de câteva zile, nu de câteva săptămâni. Dacă termenul de 1 aprilie va fi depășit, cu siguranță vom ajusta termenul de intrare în vigoare", a spus Ardeleanu.

PROFIT NEWS TV Ministrul Economiei anunță: Suntem deciși să aducem o fabrică de semiconductori în România, intrăm și în universități și școli. LISTA beneficiarilor direcți CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Ministrul Economiei anunță: Suntem deciși să aducem o fabrică de semiconductori în România, intrăm și în universități și școli. LISTA beneficiarilor direcți

Categoriile de bunuri pentru care ar urma să fie necesară declararea transportului, ar urma să fie, în linii mari, cele nominalizate ca având risc fiscal și în sistemul eFactura.

"Dacă vorbim despre bunurile cu risc fiscal, este clar că din punct de vedere al colectării taxelor și impozitelor, ele prezintă risc fiscal, indiferent că vorbim despre sistemul eTransport sau eFactură. Aceasta depinde de conducerea ANAF, prin ordinul pe care o să-l emită, dacă cumva regăsim produsele care în momentul de față fac obiectul eFactură și în eTrannsport. În principiu, ar trebui să se regăsească, dar nu în totalitate și îmi vin în minte construcțiile, de exemplu, care trebuie raportate prin eFactură, dar în eTransport nu prea au ce să caute. Controalele le vor face ANAF, Antifraudă și Autoritatea Vamală Română. Datele din sistemul eTransport vor fi valorificate și către alte structuri care au atribuții pe linia verificărilor în teren", a declarat acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
efactura
etransport
iulian ardelean