PROFIT NEWS TV Cristian Brânză, proprietarul Moon Resort, mai construiește 40 de case de vacanță în zona Comarnic, pe un teren de 1,5 hectare, și vrea să se extindă în Portugalia și Italia

PROFIT NEWS TV Cristian Brânză, proprietarul Moon Resort, mai construiește 40 de case de vacanță în zona Comarnic, pe un teren de 1,5 hectare, și vrea să se extindă în Portugalia și Italia
scris 2 dec 2021

Cristian Brânză, proprietarul Moon Resort, primul resort de căsuțe mobile din România, ridică încă 40 de case de vacanță în zona Comarnic, pe un teren de 1,5 hectare. Acesta este și cel de-al doilea proiect al antreprenorului din zona respectivă.  

Primele 6 case de vacanță din zona Comarnic sunt aproape finalizate, iar construcția următoarelor 10 este plănuită să înceapă în martie anul următor. Pentru întreg proiectul, investiția se ridică la 4 milioane de euro, a anunțat, la PROFIT NEWS TV, Cristian Brânză.

Urmărește-ne și pe Google News

„În prima fază, care cuprinde cele șase căsuțe și o sală de evenimente provizorie, investiția a fost de 800.000 de euro, iar din martie anul următor urmează să începem construcția la încă 10 căsuțe. Ne dorim să ridicăm tot resortul, dar în momentul de față avem probleme cu muncitorii. Sunt din ce în ce mai puțini”, a explicat Cristian Brânză.

PROFIT NEWS TV De Sărbători vom mânca un cozonac cu 30% mai scump decât anul trecut. Scumpiri în lanț, de la 1 ianuarie CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV De Sărbători vom mânca un cozonac cu 30% mai scump decât anul trecut. Scumpiri în lanț, de la 1 ianuarie

Omul de afaceri vizează și extinderea în afara granițelor României, în țări precum Portugalia și Italia.

„Avem un grup de investitori în spate, care doresc să se alăture grupului Moon, și atunci eu zic că avem forță să ieșim în afară”, mai spune proprietarul Moon Resort. „Urmează să mergem să vedem locațiile”.

Potrivit acestuia, căsuțele individuale sunt noul trend în turism, însă Europa încă înregistrează o deficiență majoră de astfel de resorturi de lux.

„E interesant ce se întâmplă în piață în momentul de față. Se produce o schimbare în turism. Noi am venit cu un alt concept, de căsuțe individuale, care a prins și prinde din ce în ce mai mult. Cred că am prins un trend foarte bun. Din punctul meu de vedere cei care au investit foarte mult în momentul de față în hoteluri le este foarte greu să facă reconversia asta de la un hotel cu 300 de camere la niște căsuțe. Mai mult decât atât, în momentul în care te duci să faci niște căsuțe trebuie să te extinzi pe o zonă mult mai mare, deci nu poți să faci 100 de căsuțe în 1.000 de mp. Trebuie să ai câteva hectare de teren, unde să poți să te extinzi. De aceea, economic vorbind, multe dintre hotelurile foarte mari întâmpină dificultăți în a se reseta, în a face altceva decât ce au făcut până acum”, continuă Cristian Brânză.

PROFIT NEWS TV Alin Chitu, secretar de stat Ministerul Finanțelor: România are obiectiv să reducă numărul de microîntreprinderi. Guvernul are flexibilitate la îndeplinirea obiectivelor PNRR, ca în cazul scutirii de impozit a IT-iștilor CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Alin Chitu, secretar de stat Ministerul Finanțelor: România are obiectiv să reducă numărul de microîntreprinderi. Guvernul are flexibilitate la îndeplinirea obiectivelor PNRR, ca în cazul scutirii de impozit a IT-iștilor

Moon Resort, de pe Valea Prahovei, cuprinde 15 căsuțe individuale.

Sectorul turismului global se așteaptă la pierderi de 2.000 de miliarde de dolari în acest an sub efectul restricțiilor legate de pandemia de COVID-19, a anunțat Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) cu sediul la Madrid, care apreciază că reluarea activităților în acest sector este lentă și fragilă.

Această estimare, similară cu pierderile din 2020, vine pe fondul unor noi restricții impuse în special în Europa pentru a face față unui nou val al epidemiei și variantei Omicron, detectată pentru prima dată în Africa de Sud și care se răspândește în prezent în întreaga lume.

Potrivit agenției ONU, fluxurile de turiști internaționali ar urma să rămână anul acesta "cu 70 până la 75% mai mici" decât înaintea pandemiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
moon resort
casute